PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Ministerul Sănătăţii nu ştie câtă şpagă se dă la Satu Mare. Prea puţini pacienţi au reclamat

Ministerul Sănătăţii nu ştie câtă şpagă se dă la Satu Mare. Ministrul Sorina Pintea a declarat astăzi, la Satu Mare, că nu există o măsurătoare privitoare la acest aspect făcută la nivelul Spitalului Judeţean deoarece foarte puţini pacienţi au răspuns SMS-urilor trimise de către minister.

Ea a admis însă că în sistemul sanitar se dă şpagă şi crede că acest lucru nu se va opri în curând.

“Nu avem o măsurătoare legată de Spitalul din Satu Mare. Probabil că pacienţii intervievaţi prin aceste SMS-uri n-au fost foarte mulţi din Satu Mare. Dvs (presa- n. .r) ar trebui să ştiţi mai bine la nivel de judeţ, pentru că lucrurile circulă. Pe mine mă interesează astăzi şi modul în care vor fi utilizaţi banii pe care Ministerul Sănătăţii i-a alocat în acest an spitalului din Satu Mare, respectiv 14 milioane de lei pentru că având un buget mare de investiţii am avut posbililtatea ca sistem să ne dotăm. Dacă banii nu vor fi cheltuiţi, nu cred că este în regulă, pentru că ne-am plâns în permanenţă că nu sunt bani. Anul acesta avem bani, să vedem cum îi cheltuim”, a spus Sorina Pintea.

Întrebată dacă se dă şpagă în spitale, Sorina Pintea a răspuns sincer: Da.

“Informaţiile mele sunt că da. Avem un chestionar de feedback pe care îl prelucrăm. Raportul acesta se publică pe site-ul ministerului, dar în afara acestor cifre seci eu am acces la mai multe date şi pot să văd şi spitalele unde se percepe declarativ, pentru că pacienţii spun asta. Nivelul a scăzut. Era de aşteptat să scadă. Nu va dispărea acest fenomen, decât poate în timp. Dar suntem de vină cu toţii, şi pacienţi şi persoanlul medical”, a precizat Pintea.

Ministrul Sănătății participă astăzi la deschiderea “Conferinţei de îngrijire a pacientului – Îngrijirea pacientului – Comunicarea devine o artă atunci când vine din inimă”. La conferință participă circa 300 de cadre sanitare din țară și străinătate.

P.S. Preluarea știrii poate fi făcută doar cu citarea sursei. Rugăm colegii din presă să manifeste un minim respect față de munca noastră. Mulțumim pentru înțelegere!