PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Preşedinte nou la filiala municipală a PNL Satu Mare, în locul Doinei Feher

Filiala municipală a PNL Satu Mare are un nou preşedinte interimar, în persoana prim vicepreşedintelui Radu Nicoară. El a fost votat în ultima şedinţă a Biroului Permanent Municipal de către colegi şi va ocupa funcţia până la organizarea de alegeri.

Radu Nicoară a declarat pentru PortalSM că face politică din anul 2006. El s-a înscris în PD, fiind unul din susţinătorii lui Traian Băsescu la nivel de judeţ, după care a ajuns în PNL odată cu fuziunea dintre cele două partide.

Radu Nicoară ocupă funcţia de manager de transport pe judeţ la Poşta Română.

Amintim că funcţia de preşedinte a rămas vacantă după ce fostul preşedinte, Doina Feher, a fost forţată să demisioneze din funcţie. Ea şi-a pus fiul pe lista beneficiarilor de locuinţe ANL. În urma scandalului, fiul s-a retras de pe listă, iar Doina Feher a demisionat.

Exit mobile version