PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Şpagă în vămile din Satu Mare? Cum se scot copiii din ţară, fără acordul părinţilor!

Şpagă în vămile din Satu Mare? Monica Melencu, mama Luizei, despre care propcurorii spun că a fost ucisă în Caracal, a dezvăluit la România TV că vameşii de la frontierele ţării noastre închid ochii când copiii trec graniţa fără procură. Ea însăşi povesteşte că a dat şpagă pentru Luiza, în mai multe rânduri.

Discuţia despre corupţia de la vamă a fost purtată la România TV, în contextul în care Maria, o victimă, a reţelelor de prostituţie ce acţionează pe teritoriul Italiei a povestit mecanismul de funcţionare al reţelei şi cum sunt scoase din ţară inclusiv fetele minore.

Şi fără procură se iese. 50-70 euro în vama şi se iese. Vameşul a închis un ochi pentru omul ăla fără procură. Chiar dacă nu ai procură, cu bani faci orice“, a declarat Maria, la România TV. Ea a fost repede completată de mama Luizei. “Aşa este domnul Ciutacu. Eu am trecut cu Luiza, am dat 70 euro. Am vrut să merg cu Luiza în România, am băgat 70 de euro în buletin şi am trecut. Inclusiv anul trecut“, a povestit Monica Melencu.

De 6 ani o aduc pe Luiza aşa, în Italia. A venit şi singură, fără părinţi, a trecut doar cu șoferul. Am vorbit cu el, mi-a luat 100 de euro drumul și 70 în buletin. De atâţia ani o aduc așa în vacanță, în Italia“, a completat mama Luizei.

Situaţia este generalizată în vămile din România, Monica Melencu spunând că s-a întâmplat la fel în vămile Nădlac şi Bechet, în timp ce Maria a spus că astfel de situaţii se întâmplă şi în vămile Borş, Satu Mare sau Drobeta Turnu Severin.