PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

TRAGEDIE. Peste 65 de oameni au murit după ce un tren a luat foc în Pakistan

Cel puţin 65 de oameni au murit şi peste 40 au fost răniţi după ce un tren de pasageri a luat foc în această dimineață în Pakistan, informează Agerpres.

Trenul a luat foc după ce o butelie de gaz ce era folosită de pasageri pentru gătit a explodat, a transmis un oficial al poliţiei pakistaneze, Ameer Taimur Khan.

Trenul circula pe ruta Karachi, sud, spre Lahore, est, potrivit ministrului pakistanez pentru căile ferate, Shaikh Rashid, care a anunţat că a fost declanşată o anchetă pentru a afla în ce mod butelia de gaz, care este interzisă în trenuri, a ajuns înăuntru.

Cel puţin trei vagoane au luat foc în urma exploziei, iar oamenii au început să sară din trenul în mers, a mai spus ministrul. Echipe de pompieri încearcă încă să stingă focul, iar numărul exact de victime va putea fi aflat după ce operaţiunile de salvare se vor încheia în totalitate, a precizat acesta.

Exit mobile version