O femeie din satul Hrip, județul Satu Mare, în vârstă de 51 de ani a dat naștere la 21 de copii. Cel mai mic copil are 7 ani, iar cel mai mare este în vârstă de 28 de ani.
Piroska Szabo a născut de trei ori gemeni, iar celelalte 15 sarcini au fost cu un singur copil. Femeia a născut normal de fiecare dată, motiv pentru care acum are anumite probleme de sănătate, pe care nu reușește să le trateze din cauza situației financiare precare.
Unii dintre copii au decedat după naștere, o fată a plecat în străinătate, alții sunt la casele lor, iar trei fete și un băiat mai sunt acasă.
Casa în care locuiesc este sărăcăcioasă, cu lut pe jos, dar curată. Una dintre fiice frământă o dată la câteva zile aluat și coace pâine acasă. Nu cumpără niciodată. Lângă casă și-au semănat cartofi, iar cu alimentele ce le mai primesc de la alții reușesc să gătească întotdeauna ceva.
De când a murit soțul ei, anul trecut, Piroska este capul casei. Starea de sănătate a femeii este șubredă, însă cu toate acestea lucrează la oamenii din sat, pentru a ține casa. Toți consătenii o cunosc, și sunt empatici atunci când vine vorba de Piroska. Începând cu directoarea școlii, preotul satului, vecini sau patroana de la magazinul sătesc, toată lumea o ajută cu alimente, haine și ce mai are nevoie.
Două angajate ale Primăriei din comuna Păulești, Corina Nichita și Doina Zidaru, sunt printre puținii oameni în care Piroska are încredere. Ele au fost cele care au avut grijă de copii atunci când au fost internați la spital cu diverse probleme de sănătate, și tot ele au fost cele ce l-au adus acasă de la UPU (Unitatea de Primiri Urgențe) pe băiatul cel mare ce s-a automutilat de mai multe ori, din cauza problemelor psihice. Pentru ele, însă, este un lucru firesc să ajute, și vorbesc cu modestie despre asta.
Atunci când reporterii PortalSM au ajuns la Piroska acasă, aceasta era la desfăcat porumb, la învățătoarea din sat.
„Cu fiecare pas greoi pe care îl făcea, mă întreba: dar o să îmi ia cineva copiii?”, ne-a spus Doina Zidaru, cea ce a venit pe jos alături de femeie, până acasă, unde o așteptam noi.
Cea mai mare temere Piroskăi este că DGASPC îi va lua copiii. Fiecare mașină străină ce parchează în fața casei o transformă pe femeie într-o leoaică ce își apără puii.
Când am întrebat-o ce își dorește, de ce are nevoie, Piroska a spus că nu are nevoie de nimic, decât de o sobă cu care să se poată încălzi la iarnă, pentru că cea veche s-a stricat. Venitul casei este de 600 de lei, respectiv alocaţiile copiiilor.
UPDATE. A fost găsită o persoană ce îi va dărui soba mult dorită! Mulțumim. 🙂
___________________________________________
PortalSM a pornit o campanie pentru Piroska Szabo și copiii ei! Căutăm oameni binevoitori, ce ar putea să îi cumpere femeii o sobă și să o monteze.
Dacă nu puteți ajuta, DISTRIBUIȚI acest articol. Poate ajunge la cine trebuie!