PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Zborul Satu Mare – București, printre cele care ar fi trebuit oprite la ordinul ministrului Cuc

Mădălina Mezei, directorul TAROM până în urmă cu două zile, susține că Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, i-a cerut să țină la sol mai multe aeronave Tarom în ziua moțiunii de cenzură. Răzvan Cuc i-a cerut inițial Mădălinei Mezei să oprească cinci curse interne și să identifice parlamentarii care s-ar fi aflat la bord, a declarat fosta directoare a TAROM. Cele cinci curse erau din Timișoara, Baia Mare, Satu Mare, Oradea și Iași.

Fosta directoare a spus că solicitarea a fost făcută cu două zile înainte de votul moțiunii și i-a spus ministrului Răzvan Cuc că oprirea curselor nu este în atribuțiile ei.

„Mi-a cerut întârzierea unor zboruri TAROM care să împiedice deputații să vină să voteze moțiunea. S-a pus problema de câteva curse interne, nu era un număr final de deputați. TAROM are un contract cu Camera Deputaților și Senatul pentru care blocăm locuri. Trebuiau să se rezerve pe zboruri, era vorba de 4, 5 deputați care ar fi fost potențiali pasageri pe zborurile TAROM”, adeclarat la Digi24 Mădălina Mezei.

Direcția Națională Anticorupție s-a autosesizat în cazul acuzațiilor că ministrul transporturilor, Răzvan Cuc, i-ar fi cerut fostei directoare Tarom, Mădălina Mezei, să rețină avioanele la sol în ziua moțiunii de cenzură. DNA a făcut deja primul pas în acest caz, astfel că a stabilit deja un calendar al audierilor. Prima care va da declaraţii este fosta directoare a TAROM, Mădălina Mezei.

Sursa: Digi24