PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. „Devorează” un politician! Pizza Iohannis și Pizza Viorica, noile „delicatese”

Pizza Iohannis sau pizza Viorica? O pizzerie din judeţul Cluj a ales o metodă specială de a-şi face reclamă, informează PortalCJ. A introdus pizza Klaus Iohannis şi pizza Viorica, iar preţul este după procentele de la alegerile prezidenaţiale. Adică trei pizza Klaus Iohannis costă 66,09 lei, iar două pizza Viorica 33,91 lei.

Redăm oferta pizzeriei Ambrosini din localitatea Sânnicoară, județul Cluj.

“Oferta cu Pizza Johannis continuă trei pizza plus o cola de 2.5 l la doar 66,09 % ron, procentul victoriei prezidențiale, în loc de 90 ron”

“De azi în meniu avem Pizza VIORICA cu roșii de Videle, carnaciori Oltenesti, praz, șuncă, branza, mozzarela, măsline, la 23 ron/buc, dar Atenție ofertă 2 pizza VIORICA la doar 33,91% ron, procentul simpatizanților”.

 

Rezultate finale Satu Mare. Candidatul PNL, Klaus Iohannis a câştigat în judeţul Satu Mare cu un scor de peste 70%, potrivit rezultatelor finale ale Biroului Electoral Central, obținute de PortalSM.

După numărarea voturilor din toate cele 337 de secţiile de votare, Iohannis a obţinut un scor uriaş.

Rezultatul final este următorul:

  1. Klaus Iohannis – 84.711 voturi – 71,40%
  2. Viorica Dănciă – 32.041 – 27,00%.

Diferența până la 100% din procent constă în voturi nule.

Harta rezultatelor. Klaus Iohannis a câștigat alegerile la nivel național cu aproape 63,17% după centralizarea voturilor din toate cele 18.748 de secții din România și și-a adjudecat victoria în nu mai puțin de 37 de județe. Viorica Dăncilă a reușit să se impună în doar cinci județe din sudul țării, pierzând la limită Buzăul, Botoșaniul și Doljul.

Pentru a fi la curent cu știrile PortalSM, vă invităm să ne urmăriți și pe Facebook!

Exit mobile version