PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

LIVE&FOTO. Laura Bretan, primul concert la Satu Mare. Sală arhiplină!

Laura Bretan, câștigătoarea concursului “Românii au Talent” și finalistă a concursului Eurovision România din acest a susținut primul ei concert la Satu Mare, la Filarmonica „Dinu Lipatti” din municipiu.

Concertul a început în această seară, luni, 25 noiembrie, la ora 19.00, sala Filarmonicii „Dinu Lipatti” fiind arhiplină. Laura Bretan a cântat alături de Orchestra Filarmonicii și de tenorul Bogdan Mihai, iar atmosfera a fost una deosebită.

La începutul spectacolului, Laura Bretan a primit o diplomă de excelență din partea comunității sătmărene. Diploma i-a fost înmânată de către directorul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, Robert Laszlo.

„O sătmăreancă atât de talentată și cunoscută la nivel mondial trebuie susținută și de „acasă”. Pe Laura Bretan am întâlnit-o la Baia Mare, chiar e o domnișoară de bun simț. A fost interesată de broșurile și monografiile despre Satu Mare pe care i le-am dăruit”, a declarat directorul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, Robert Laszo, pentru PortalSM.

În data de 26 noiembrie, Laura Bretan va susține un recital în comuna Vama, acolo unde locuiesc bunicii ei.

 

Exit mobile version