A început votul pentru alegerile prezidențiale. La ora 1.00 a României s-au deschis primele secții de votare din Noua Zeelandă la prima organizare a alegerilor pentru diaspora care durează trei zile. Votul prin corespondență a adunat deja peste 25.000 de români, informează Radio Europa Liberă. Potrivit unui raport al Ministerului Afacerilor Externe (MAE), posibilitatea de blocare și de formare de cozi este foarte mare.
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunțat că sunt 715.000 de români cu drept de vot care trăiesc în străinătate, luând în calcul cetățenii înregistrați oficial. Numărul lor este mult mai mare, de 5 milioane, potrivit datelor neoficiale. Pentru românii care trăiesc în străinătate, urnele s-au deschis astă noapte, în Australia, Noua Zeelandă și Japonia și se vor închide luni dimineața, pe coasta de vest a Statelor Unite. În Europa Occidentală, unde trăiesc aproximativ 5 milioane de români, după date neoficiale, urnele se deschid vineri, la ora 12.00, iar sâmbătă și duminică, de la ora 7.00.
Cine poate vota în străinătate:
Cetăţenii români care în ziua alegerilor se află în afara ţării, indiferent de motivul prezenţei acestora pe teritoriul altei ţări:
- domiciliaţi;
- rezidenţi;
- turişti.
Programul secțiilor de votare din diaspora:
- vineri, 8 noiembrie – orele 12:00 – 21:00;
- sâmbătă, 9 noiembrie – orele 7:00 – 21:00;
- duminică, 10 noiembrie – orele 7:00 – 21:00.
MAE: Vor fi probleme la votul din diaspora
Ministrul de Externe Bogdan Aurescu a cerut un raport urgent privind organizarea alegerilor prezidențiale din 10 noiembrie în străinătate. Potrivit unui raport al MAE, posibilitatea de blocare și de formare de cozi este foarte mare.
,,Mesajele venite de la misiuni au conturat o listă neexhaustivă de posibili factori care pot impieta negativ asupra derulării în cel mai bun mod a procrsului de votare în străinătate. O parte din membrii secțiilor de votare nu sunt acreditați pentru a îndeplini funcția de operatori de calculator,fiind astfel în imposibilitatea de a opera tabletele din secții. Riscul ca unii membri, în special din rândul celor desemnați de partidele politice, să nu se prezinte sau să nu își îndeplinească atribuțiile sau să părăsească birourile secțiilor de votare în timpul procesului electoral. În cazul în care fluxul de alegători nu va fi constant în cele trei zile, există posibilitatea de a se crea cozi”, a declarat Iulian Ivan, responsabil pentru alegerile din diaspora, citat de Digi24.
Cei mai mulţi români cu drept de vot în afara ţării:
Republica Moldova, peste 230.900;
Germania, peste 100.000;
Italia, peste 62.000 de români cu drept de vot;
Statele Unite ale Americii, peste 60.000;
Canada, peste 43.000;
Spania, peste 41.000;
Israel, peste 38.000;
Ungaria, peste 27.000;
Franţa, peste 19.000.