PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO&LIVE. A pornit primul tren Satu Mare-Viena!

A pornit primul tren Satu Mare-Viena! Noul tren internațional introdus de compania feroviară austriacă de stat ÖBB care va asigura legătura zilnică între Satu Mare și Viena a pornit în această dimineață. Astfel, sătmărenii vor putea ajunge de acum cu trenul la faimosul Târg de Crăciun din capitala Austriei, precum și la spectaculosul târg de la Budapesta.

CFR Călători în colaborare cu MAV Start (operatorul naţional feroviar de călători din Ungaria) şi OBB (operatorul naţional feroviar de călători din Austria) au stabilit introducerea în circulaţie a unui nou tren pe ruta Satu Mare – Debrecen – Püspökladány – Viena Hbf și retur începând cu planul de mers 2019 -2020.

PortalSM LIVE – A pornit primul tren Satu Mare-Viena!

Menţionăm că trenurile IR 687 şi IR 686 vor circula zilnic, după următoarele orare:

Satu Mare (09:27) – Viena (17:21);

Viena (10:42) – Satu Mare (20:42).

Pentru călătoria în relația Satu Mare – Viena, oferta City Star Austria costă aproximativ 31 Euro, la clasa a 2-a, pentru un călător adult. Numărul locurilor disponibile pentru această ofertă este însă limitat.

În cazul în care nu este disponibilă la vânzare oferta City Star Austria pentru data călătoriei, prețul unui bilet dus în relația Satu Mare – Viena, la clasa a 2-a este de aproximativ 46 Euro.