PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Kereskenyi Gabor: „Aici, ACASĂ, în Satu Mare, să lăsăm deoparte tot ce ne separă”

Primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, a transmis un mesaj cu ocazia zilei de 1 Decembrie. El transmite, în mare parte, un mesaj despre importanța unității între oameni. 

Redăm integral mesajul primarului municipiului Satu Mare:

Am spus-o în fiecare an, de 1 Decembrie, că toți cei care trăim în România ar trebui să citim măcar o dată Proclamația de la Alba Iulia. Am înțelege că marile reușite ale unei țări sunt posibile numai dacă cetățenii ei sunt uniţi, nu dezbinaţi, dacă avem aspiraţii înalte, nu meschine.

Cu toții să înțelegem că trebuie să reînvățăm să trăim împreună, să avem încredere în forța noastră colectivă. Îmi doresc, ca aici, ACASĂ, în SATU MARE, să lăsăm deoparte tot ce ne separă și să ne spunem întâi nouă, apoi celorlalți, să muncim, să construim, să unim!

La mulți ani tuturor românilor!

Gábor Kereskényi

Cetăţenii judeţului Satu Mare sunt invitaţi să participe duminică, 1 decembrie 2019, la seria manifestărilor dedicate Zilei Naţionale a României.

La Satu Mare, manifestările dedicate Zilei Naționale a României din 1 decembrie 2019 vor debuta la ora 11,30 cu depuneri de coroane la bustul lui Avram Iancu, apoi de la ora 11,45 se vor depune coroane de flori la bustul lui  I.C. Brătianu. De la ora 12,00, tot în municipiul Satu Mare, la bustul lui Iuliu Maniu se vor depune coroane de flori.

În continuare, de la ora 12,15 se vor depune coroane de flori la statuia Eroului Necunoscut.

Ceremonialul militar şi religios, cu alocuţiuni şi depuneri de coroane va începe la ora 12,30 în faţa statuii dr. Vasile Lucaciu, iar de la ora 13,00 este programată parada militară urmată de defilarea portului popular, în Piața Libertății din municipiul reşedinţă de judeţ.

Programul complet ———-> AICI 

Pentru a fi la curent cu știrile PortalSM, vă invităm să ne urmăriți și pe Facebook.