PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Mani Gyenes, pregătit pentru o nouă aventură în Raliul Dakar. Vizează o clasare în top 30

Emanuel Gyenes se pregătește de cel de-al zecelea Dakar din carieră. Riderul sătmărean este înscris în clasele Marathon și Malle Moto, în care participanții pornesc în concurs fără asistență tehnică și și-a propus ca obiectiv victoria în clasa Malle Moto și o clasare în top 30 în clasamentul general. În această dimineață, în cadrul unei conferințe de presă, Mani a dat detalii despre competiția ce va debuta la începutul lunii ianuarie.

Emanuel ‘Mani’ Gyenes, riderul Autonet Motorcycle Team, pornește, la începutul anului viitor, în cea de-a zecea aventură în cel mai solicitant rally-raid din lume cu un KTM 450, o motocicletă foarte bună, spune riderul sătmărean, care nu a necesitat îmbunătățiri. În 2020, Raliul Dakar se desfășoară în Arabia Saudită, de-a lungul a peste 7.500 de kilometri. Mani spune despre această cursă că va fi una solicitantă, având în vedere că se va desfășura într-o țară în care deșertul este rege, iar peste 75% din raliu se va desfășura pe nisip.

Mani va decola spre Jeddah în prima zi a anului, startul raliului fiind programat în 5 ianuarie, în același oraș. Sătmăreanul are ca obiectiv victoria în clasa Malle Moto și o clasare în top 30 în clasamentul general. În ciuda faptului că va participa în competiție fără asistență tehnică, sportivul Autonet Motorcycle Team este încrezător în atingerea acestor obiective.

După parcurgerea celor 12 etape, competitorii sunt așteptați la finish pe 17 ianuarie, la 40 de kilometri de capitala Riyadh, în Qiddiya, un oraș întemeiat abia în 2018. Riderul sătmărean va porni în cea de-a zecea aventură în Raliul Dakar purtând numărul de concurs 44.

 

 

Exit mobile version