În după-amiaza zilei de sâmbătă, 14 decembrie, în jurul orei 13.00, o femeie din localitatea Lipău a sesizat poliția despre faptul ca persoane necunoscute i-au sutras autoturismul pe care la lăsat parcat în fata locuinței cu ușile neasigurate și cu cheia în contact.
Activitățile informativ-operative efectuate de poliţiştii Secției de Poliție Rurală Valea Vinului au dus la identificarea în scut timp a unui bărbat de 42 de ani, din municipiul Baia Mare, bănuit de comiterea furtului. Cel în cauză a sustras autoturismul parcat în fața casei persoanei reclamante, apoi s-a deplasat cu acesta pe DJ 193, iar în localitatea Valea Vinului a pierdut controlul asupra volanului și a intrat în șanțul de pe marginea drumului.
În urma extinderii verificărilor, polițiștii au constatat că băimăreanul are permisul de conducere anulat din anul 2011, iar în urma testării acestuia cu aparatul alcooltest a rezultat o alcoolemie de 1,09 mg/l în aerul expirat; totodată i-au fost prelevate mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
Cel în cauză a fost reţinut de poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale şi prezentat instanței de judecată, care a emis pe numele băimăreanului mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 15 de zile. Cercetările continuă pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt, conducere fără permis de conducere și conducere unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice.
Sursa: IPJ Satu Mare