PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Sfaturi de la pompieri. Mare atenție la brad

Pentru ca bucuria împodobirii bradului și a petrecerii sărbătorilor alături de cei dragi, să nu fie umbrită de tragedii provocate de incendii, pompierii reamintesc câteva măsuri simple pentru prevenirea producerii unor incendii în propriile locuințe:

? bradul de Crăciun trebuie să fie amplasat cât mai departe de sobele în care se face focul, de calorifere sau alte mijloace de încălzire;

?bradul se va fixa într-un suport care va avea dimensiuni potrivite, astfel încât să-i asigure o stabilitate cât mai bună, iar sub el, nu trebuie aşezate obiecte care se aprind sau ard uşor;

?în apropierea acestuia nu se vor aprinde lumânări sau artificii;

? instalațiile și decoraţiunile electrice trebuie verificate și nu vor fi folosite cele cu defecţiuni sau improvizaţii;

? nu suprasolicitați instalaţia electrică, prin utilizarea simultană a mai multor aparate electrice a căror putere însumată depăşeşte puterea nominală stabilită pentru reţeaua respectivă;

?pe timpul nopţii sau la părăsirea locuinţei, recomandăm cetăţenilor să stingă focul în sobe, să deconecteze aparatele electrice de încălzit şi instalaţiile de iluminat ornamental.

? o atenţie deosebită trebuie acordată şi copiilor, care trebuie supravegheaţi permanent, interzicând, utilizarea de către aceştia a petardelor, artificiilor sau altor obiecte artizanale, care îi pot răni sau pot provoca incendii.

Exit mobile version