Povestea impresionantă unui preot la 100 de ani. În Catedrala dedicată Martirilor și Mărturisitorilor sec. al XX-lea din Cluj-Napoca, a avut loc, recent, aniversarea Părintelui prof. dr. Ioan M. Bota, prelat papal, la vârsta de 100 de ani de viață. Prezent la propria sărbătoare, organizată de Eparhia Greco-Catolică de Cluj-Gherla, Pr. Ioan M. Bota, însoțit de fiica Liana și ginerele Ioan, de alți membri ai familiei, a fost înconjurat și de numeroși prieteni și cunoscuți.
Între cei care au venit să îl felicite au fost acad. prof. dr. Ioan Aurel Pop, Rector al Universității Babeș-Bolyai și președintele Academiei Române, de asemenea, acad. Emil Burzo, președintele Filialei Cluj a Academiei Române, personalități clujene, împreună cu preoți protopopi, vicari, parohi, consilieri greco-catolici, un preot din partea Bisericii Ortodoxe, primari ai mai multor localități, oaspeți din Maramureș, Sălaj, din alte județe, chir și din Slatina, de dincolo de Tisa.
PS Florentin a dat citire mesajului din partea Sfântului Părinte Francisc, spunând: “Sanctitatea Sa Francisc împărtășește din inimă ceruta binecuvântare apostolică Reverendissimului monsenior Ioan M. Bota, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de viață și extinde această binecuvântare asupra întregii familii și a tuturor persoanelor care sunt unite în credință cu el, aducând mulțumire lui Dumnezeu pentru acest eveniment deosebit și pentru darurile pe care prin viața lui le-a dăruit Bisericii și îi urează bună sănătate, liniște în spirit și tot binele. Dată la Vatican, în 11 ian. 2020. Împreună cu această diplomă, este și medalia care a fost imprimată cu ocazia vizitei Sf. Părinte Papa Francisc în România în anul 2019”, transmite Eparhia de Gherla.
Din partea Preasfinției Sale Florentin, i s-a decernat, în semn de apreciere și recunoștință, “Diploma de aleasă prețuire” la împlinirea venerabilei vârste de 100 de ani.
Potrivit Wikipedia, Ioan M. Bota s-a născut la 16 ianuarie 1920, în comuna Rona de Jos, pe atunci în plasa Sighet a județului Maramureș (interbelic). Școala primară a urmat-o în satul natal, iar în 1942 a obținut diploma de învățător la Școala Normală din București. În 1942 a absolvit Școala Militară de Ofițeri de Infanterie de la Câmpulung-Muscel.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a comandat un pluton de mitraliere în zona Pașcani–Iași. În data de 23 august 1944 a căzut prizonier la sovietici. În 1945 s-a întors din prizonierat și s-a încadrat ca ofițer cu gradul de locotenent major la Regimentul Pitești. A demisionat și s-a înscris la Academia Teologică Română Unită de la Blaj, unde a obținut licența în teologie.
La 22 iulie 1948 a fost arestat ca agitator contra comunismului, iar apoi a fost judecat și condamnat de Tribunalul Militar Cluj pentru răspândire de publicații interzise și predici contra noii orânduiri socialiste. A trecut prin închisorile din Satu Mare, Cluj, Aiud, iar la 25 noiembrie 1949 a fost eliberat.
Ca să se întrețină a lucrat ca zilier la Atelierele „16 Februarie” din Cluj și a reușit să-și continue studiile începute în paralel cu cele teologice, la Facultatea de Filosofie a Universității din Cluj, pe care o absolvă în 1952. A făcut studii de limbă rusă, pentru a putea fi numit profesor la liceul din Aiud. Acolo a predat limba rusă, limba română și istoria, iar în decembrie 1955 s-a transferat în comuna Florești, comuna natală a soției.
Între anii 1956–1962 Ioan M. Bota a urmat, la fără frecvență, Facultatea de Litere-Istorie a Universității din Cluj, iar între 1969–1977 a urmat doctoratul la Universitatea din București, în specialitatea istorie.
Deși era urmărit de organele de represiune comuniste, a participat la activitatea pastorală în clandestinitate, până la prăbușirea comunismului în România, în decembrie 1989, notează Wikipedia.
În anul 1982 s-a pensionat. A fost hirotonit diacon la data de 14 septembrie 1988. După reintrarea în legalitate a Bisericii Române Unite cu Roma, în perioada 1990-1998, Ioan M. Bota a fost preot la Huedin, județul Cluj și a predat teologia, ca profesor universitar la Oradea, iar între 1990-2002 la Institutul Teologic Greco-Catolic din Cluj.