Proiect inovator finalizat la Negrești-Oaș: centru educațional pentru copii. Deschiderea noului centru educațional a avut loc astăzi, iar noua investiție are drept scop sprijinirea performanței din Negrești.
Primarul orașului Negrești-Oaș, Aurelia Fedorca, a declarat că este vorba despre un proiect inovator, care va reuși să rezolve o necesitate socială și care vine să completeze o serie de investiții masive derulate în oraș.
,,Am partipat azi la deschiderea primului Centru educațional pentru copii din Negrești-Oaș, o inițativă a Asociației Edutopia, care sprijină educația, cultura, sportul și performanța în comunitatea noastră.
Este un proiect inovator care, alături de altele pe care noi le derulăm, reușește să rezolve o mare necesitate socială: aceea de a oferi copiilor noștri un mediu creativ de dezvoltare a personalității și a îndemânării, de a preveni marginalizarea și excluderea copiilor cu posibilități reduse și de a îmbunătăţi serviciile de educaţie şi cultură. Acest proiect vine să completeze investițiile masive pe care noi le derulăm pentru modernizarea și reabilitarea școlilor și grădinițelor, oferind un mediu atractiv copiilor.
Am fost mereu alături de mediul de afaceri negreștean și nu pot să nu vă destăinui că îmi surâde inima de bucurie când văd că inițiativele private se concretizează în investiții valoroase pentru întreaga comunitate negreșteană pe termen lung. Pentru că un oraș dezvoltat, așa cum ni-l dorim cu toții, poate fi posibil doar atunci când administrația și mediul privat își dau mâna. Doar atunci când împreună reușim să identificăm nevoiele reale și, tot împreună, găsim soluții.
O felicit și aici pe Alina Dragos, inițiatoarea și sufletul acestui proiect, pentru idee și pentru că a reușit să implementeze acest proiect cu succes într-un timp foarte scurt. Îi felicit pe toți membrii Asociației și pe cei care o susțineți, pentru că în acest fel vă implicați în viața comunității și aduceți plus-valoare.
Mai ales în faza de început este important să susținem împreună aceste activități pentru a le putea crește și pentru ca tot mai mulți copii negreșteni să poată beneficia de ele”, a declarat Aurelia Fedorca.