În cadrul manifestărilor prilejuite de Ziua Culturii Naționale, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Naționale Satu Mare, Asociația Scriitorilor de Nord Vest și Cenaclul Cronograf, a organizat vineri, 17 ianuarie 2020, la Centrul Multicultural Poesis, lansarea cărții tânărului poet, Adrian Lupescu, ”Aici începe altceva”, apărută la începutul acestui an la editura ”Ecou transilvan” din Cluj Napoca.
Despre volum au vorbit: poetul Dumitru Păcuraru – directorul Trustrului de Presă Informația Zilei; poetul Robert Laszlo – managerul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare; poetul Radu Ulmeanu – redactorul șef al revistei „Acolada”; poetul Teodor Curpaș; istoricul literar – Kereskenyi Sandor; directoarea editurii „Ecou Transilvan” – Nadia Baciu. Moderatorul evenimentului a fost poetul și scriitorul – Felician Pop.
Momentele artistice au fost susținute de către tânărul debutant alături de Felician Pop, iar renumitul interpret Petrică Mureșan a cântat împreună cu Adrian Lupescu. De la Teatrul de Nord Satu Mare, actorii: Sorin Oros și Crina Andriucă au recitat din poeziile aflate în volum.
Manifestarea s-a bucurat de o prezență foarte numeroasă, sala fiind arhiplină, mai ales cu oameni tineri. Din rândul celor prezenți au luat cuvântul: Adrian Cozma – directorul de cabinet al Instituției Prefectului Județului Satu Mare; epigramistul Tipu Sălăjan și consilierul județean – Ioan Belbe.
Adrian Lupescu este elev în clasa a IX a la Colegiul Economic ”Gheorghe Dragoș” din Satu Mare, fiind cunoscut și ca un valoros cantautor de muzică folk. La cea de a treia ediție a Festivalului Internațional de muzică folk ”Octavian Bud” din 2019, el a obținut Marele Premiu, interpretând o melodie compoziție proprie.
„Poezia acestui tânăr este una profundă și gravă și sunt sigur că toate simțămintele, zugrăvirea lor stranie, vin de undeva, dinafară de el. Imaginile sunt clare, ideile fără zorzoane inutile. Poetul sare cu nonșalanță peste tatonările lirice și experimentele fals ludice. El știe că poezia nu trebuie să șocheze, că violențele de limbaj arar se pot ridica din zona trivialității și mediocrității și nici nu se lasă sedus de tehnica facilă și redundantă a cuvintelor ademenitoare. Nu există niciun fel de balast, poezia este atâta, cât trebuie să fie”, scrie lectorul cărții, Felician Pop.