PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO/VIDEO. Dakar 2020: Mani Gyenes este în continuare lider la clasa Original, după patru etape

Emanuel Gyenes continuă să impresioneze la acestă ediție a Raliului Dakar. După patru etape, riderul sătmărean este în fruntea clasamentului la clasa Original.

Cea de-a patra etapă s-a desfășurat între Neom și Al Ula (Arabia Saudită). Mani a parcurs 453 de kilometri în această probă specială, în puțin peste 5 ore, reușind să rămână lider la clasa Original. Sătmăreanul a urcat câteva poziții și în clasamentul general (clasa moto), clasându-se în acest moment pe locul 38.

,,Ziua a patra a fost foarte lungă, am avut 123 de kilometri de legătură, după care la proba specială 450 de kilometri. A fost foarte multă piatră, în primii 60 de kilometri am avut probleme cu un quad care a luat startul în fața mea și mi-au trebuit 60 de kilometri să îl depășesc. Apoi am putut să merg în ritmul meu și totul a fost ok”, a declarat Mani Gyenes.

Primul raliu găzduit de Arabia Saudită a debutat sâmbătă, 4 ianuarie, cu startul festiv din Jeddah, și a continuat cu prima probă specială din 5 ianuarie. Sunt programate 12 etape, la jumătatea cărora este inclusă o zi de odihnă (11 ianuarie), iar câștigătorii vor fi desemnați în Qiddiyah (17 ianuarie), după ce au parcurs în total 7.856 de kilometri.

Emanuel Gyenes concurează în ediția cu numărul 42 a Raliului Dakar, purtând pe motocicletă însemnele „Legend” – această distincție este acordată de către organizatori celor care au participat la minim 10 ediții ale raliului.

Exit mobile version