PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Polițiștii vor avea puteri sporite de la sfârșitul acestei luni

Polițiștii capătă mai multă putere. Vor putea intra în locuință fără acordul proprietarilor, iar refuzul de legitimare se poate sancționa cu o amendă de trei ori mai mare ca în prezent. Oamenii legii vor avea mai multă autoritate din 26 ianuarie, când intră în vigoare legea care le dă dreptul să intre în locuințele suspecților fără acordul proprietarilor.

La data de 28 octombrie 2019, în Monitorul Oficial al României, a fost publicată Legea nr. 192 din 2019, pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul ordinii și siguranței publice. Legea modifică și completează Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 104/2001 privind organizarea și funcționarea Poliției de Frontieră Române.

Acestea sunt câteva dintre modificările care vor intra în vigoare la finalul acestei luni:

În exercitarea atribuțiilor de serviciu, polițistul este obligat să își facă, în prealabil, cunoscută calitatea, astfel:

– dacă este în uniformă, prin prezentarea verbală a numelui și prenumelui, precum și a unității de poliție din care face parte;

– dacă este în ținută civilă, prin prezentarea verbală a numelui, prenumelui și a unității de poliție din care face parte, precum și a legitimației de serviciu sau a insignei.

Prin excepție, atunci când siguranța polițistului sau rezultatul intervenției ar putea fi periclitate, polițistul își face cunoscută calitatea imediat ce acest lucru este posibil. În acest caz, intervenția polițistului se face prin anunțare: ,,Poliția!”

Polițistul este îndreptățit să conducă o persoană la sediul poliției, atunci când:

  1. a) Nu s-a putut stabili identitatea acesteia ori există motive verosimile pentru a bănui că identitatea declarată nu este reală sau documentele prezentate nu sunt veridice;
  2. b) din cauza comportamentului, locului, momentului, circumstanțelor ori a bunurilor aflate asupra sa, creează motive verosimile pentru a bănui că pregătește sau a comis o faptă ilegală;
  3. c) prin acțiunile sale periclitează viața, sănătatea sau integritatea corporală, a sa ori a altei persoane, sau ordinea publică;
  4. d) luarea unor măsuri legale, pe loc, ar putea crea un pericol pentru aceasta sau pentru ordinea publică.(2) Polițistul are obligația de a raporta șefului său ierarhic despre conducerea persoanei la sediul poliției, în cel mai scurt timp posibil de la momentul sosirii la sediu.(3) Persoana este condusă la cea mai apropiată unitate de poliție la care se poate realiza identificarea sa, verificarea situației de fapt și, după caz, luarea măsurilor legale.(4) Verificarea situației de fapt și, după caz, luarea măsurilor legale față de persoana condusă la sediul poliției se realizează de îndată.(5) Polițistul are obligația de a permite persoanei să părăsească, de îndată, sediul poliției după finalizarea activităților conform alin. (4) sau a măsurile legale care se impun.(6) Se interzice introducerea persoanei aflate în sediul poliției într-un centru de reținere și arestare preventivă.(7) Dacă în cadrul verificărilor se constată existența unor indicii cu privire la săvârșirea unei infracțiuni, se procedează conform normelor de procedură penală. Dispozițiile alin. (5) și (6) nu se aplică în cazul în care s-a dispus reținerea ori arestarea preventivă.

 

 

 

Exit mobile version