PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Un nou grup de migranți, prins la Satu Mare! Cazurile sunt tot mai dese

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au depistat trei cetățeni din Algeria care intenționau să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria.

Ieri, 19 ianuarie a.c., la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Carei – I.T.P.F. Sighetu Marmației s-a declanșat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale, în zona de competență.

Astfel, poliţiştii de frontieră au depistat în zona de responsabilitate, la ieșirea din localitatea Carei spre Urziceni, judeţul Satu Mare, trei bărbați de origine afro-asiatică. Pentru că persoanele în cauză nu își justificau prezența în zona de frontieră, au fost conduse la sediul Poliției de Frontieră pentru continuarea cercetărilor.

În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că cei trei bărbați sunt cetăţeni din Algeria, cu vârste cuprinse între 29 și 35 de ani.

În cauză, se efectuează verificări sub directa coordonare a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei, urmând, totodată, să fie predați pentru continuarea cercetărilor Biroului pentru Imigrări Satu Mare.

Exit mobile version