Salvat de la moarte. O persoană fără adăpost a fost salvată de la moarte, după ce a stat zile întregi în frig, în Piața Someș din municipiul Satu Mare.
Este vorba despre un bărbat ce a petrecut mai multe zile în piață, iar la un moment dat, din cauza condițiilor vitrege, i s-a făcut rău. Oamenii au sunat de urgență la numărul unic 112, iar bărbatul a fost preluat de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Satu Mare.
,,Acest om sărac a fost dus într-un final, sper eu, într-un loc mai cald și mai curat. De la atâta frig i s-a făcut rău și a fost dus din piață”, spune unul dintre martorii oculari.