Doi marocani, reținuți de polițiști în județul Satu Mare. Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au depistat doi cetățeni marocani, solicitanţi de azil în România, care intenționau să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria.
Joi, 20 februarie, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare, în cooperare cu lucrători din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Petea, au declanșat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale, în zona de competență. Astfel, polițiștii de frontieră au depistat, la aproximativ 500 metri de linia de frontieră, între localitățile Dara și Dorolț, din judeţul Satu Mare, doi cetățeni străini care nu își justificau prezența în zonă. Drept urmare, cei doi au fost conduși la sediul Poliției de Frontieră pentru cercetări.
În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit faptul că persoanele în cauză sunt cetățeni din Maroc, în vârstă de 20, respectiv 22 de ani. Aceştia sunt solicitanți de azil în România și intenționau să treacă ilegal frontiera în Ungaria, pentru a ajunge în Germania, respectiv Spania. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar în continuare urmează a fi dispuse măsurile legale ce se impun.
Sursa: Poliția de Frontieră