Român ucis în atentatul din Germania. Viorel Păun, un tânăr în vârstă de 23 de ani, muncea de aproape șapte ani în Germania. Acesta a fost ucis joi seara în atentatul de la Hanau.
Potrivit primarului localității Singureni, unchi al tânărului, povestea de viață a lui ,,Vili” este cutremurătoare. La 16 ani, a plecat în Germania nu neapărat pentru că voia să muncească acolo, ci pentru că mama lui era bolnavă și acolo putea să se trateze. S-a stabilit acolo alături de tatăl și mama sa, acum șapte ani.
,,Viorel se oprise în fața unui chioșc pentru a-și lua un suc, dar nu a apucat să coboare din mașină pentru că fost atins de gloanțele teroristului. L-au găsit fără viață chiar părinții săi, care locuiesc aproape de locul atentatului și au auzit împușcăturile”, a declarat, pentru Libertatea, unchiul tânărului.
Nouă oameni au fost uciși într-un dublu atac armat calificat drept ”terorist”, în Germania. Suspectul, găsit mort alături de mama sa, ar fi un extremist de dreapta. Ulterior, presa germană a scris că printre victime se află și un român. Confirmarea de la Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a venit mai târziu, după ce primarul comunei a anunțat deja că nepotul său a fost ucis.
Foto: Viorel Păun, românul ucis în atentatul din Germania
Sursa: Libertatea