PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

TRAGEDIE. Copil de şase luni sufocat în somn. Mama a dormit peste el!

Copil de şase luni sufocat în somn. Un bebeluș de 6 luni a murit sufocat în somn, într-un hotel din Iaşi, după ce mama lui ar fi adormit peste el. Copilul este fiul deputatului Angel Agachi din Republica Moldova. Mama este fiica unui puternic oligarh de la Chișinău.

Copil de şase luni sufocat în somn  – Poziţia Poliţiei:

“Astăzi, în jurul orei 05, am fost sesizați cu privire la faptul că un copil, de 6 luni, a fost găsit decedat în camera unui imobil, din municipiul Iași.

Polițiștii deplasați la fata locului au constatat că cele sesizate se confirma, întrucât echipajul medical de intervenție a declarat decesul.

În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de ucidere din culpa și s-a dispus efectuarea unei necropsii medico-legale, pentru stabilirea circumstanțelor decesului. Cercetările nu oi continuă sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă  Judecătoria Iași”.