PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Adrian Albu a primit rezultatul testului coronavirus: NEGATIV!

Viceprimarul municipiului Satu Mare, Adrian Albu, a primit rezultatul testului coronavirus, care este NEGATIV, a anunţat Instituţia Prefectului în urmă cu puţin timp.

Preşedintele PNL Satu Mare, viceprimarul Adrian Albu, se află în autoizolare la domiciliu, după ce a participat la şedinţa Biroului Permanent Naţional al PNL unde au mai participat două persoane confirmate astăzi cu coronavirus.

“Luni am fost la BPN la PNL la care a participat şi dl senator Vergil Chiţac. Nu am dat mna cu dânsul. Azi de la ora 11 când am aflat că a ieşit pozitiv am venit acasă şi m-am autoizolat. Aştept să vină cineva de la DSP pentru testare. Oricum voi sta două săptămâni acasă. Dacă testul iese pozitiv vor fi testate soţia şi fiica mea”, a pus Adrian Albu.

După întoarcerea de la BPN, Adrian Albu şi-a continuat activitatea în Primărie. El s-a întâlnit cu mai mulţi directori de instituţii şi angajaţi ai administraţiei lcoale.

Adrian Albu l-a informat pe primarul Kereskenyi Gabor despre situaţie, urmând ca edilul să decidă ce măsuuri se iau.

Amintim că toți membrii Biroului Permanent Național al PNL se vor izola la domiciliu, a anunțat premierul Ludovic Orban.

Orban anunță că toți liderii PNL, inclusiv el, se autoizolează 14 zile după ce senatorul Virgil Chițac a fost infectat cu coronavirus. Astfel, liberalii nu merge la consultări la Cotroceni.

,,Am cerut Ministerului Sănătății un mecanism rapid de anchetă epidemiologică în PNL. Miniștrilor și membrilor BEX PNL li se vor prelua probe pentru diagnostic rapid. Toți membrii BPN al PNL se vor izola la domiciliu. Urmează să luăm o decizie pentru a vedea unde se izolează miniștrii”, a declarat Orban.

Ministrul Sănătății, Victor Costache, a declarant că izolarea va fi de 14 zile și pentru liderii PNL

 

Exit mobile version