PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Atenție cui deschideți ușa! Sătmăreancă prădată de falși instalatori

Atenție cui deschideți ușa! O sătmăreancă în vârstă de 87 de ani a fost prădată de doi falși instalatori. Aceștia au intrat în casa femeii sub pretextul că vor să verifice instalația de apă, reușind ulterior să fugă cu o sumă de bani din locuință.

Ce spune Poliția:

La data de 5 martie, în jurul orei 11.30, polițiștii sătmăreni au fost sesizați de către o femeie, de 87 de ani, din municipiul Satu Mare, cu privire la faptul că în cursul aceleiași zile, persoane necunoscute profitând de neatenția acesteia și folosind pretextul că vor să verifice instalația de apă, au reușit să sustragă o sumă de bani dintr-un portofel aflat în locuința persoanei vătămate.

Cu ocazia cercetărilor efectuate polițiștii au depistat la data de 9 martie a.c., persoanele bănuite de furt, ca fiind doi bărbați, de 35, respectiv 30 de ani, ambii din municipiul Cluj Napoca.

Față de persoanele în cauză polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore, în cadrul dosarului penal întocmit sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu mare.

Poliția avertizează

Pentru a nu deveni victime ale acestui gen de infracţiuni, poliţiştii vă recomandă:

Sursa: IPJ Satu Mare