În ultimele 24 de ore, echipajele mixte formate din polițiști, jandarmi și polițiști locali au efectuat verificări pentru respectarea normelor legale impuse în contextul stării de urgență, cu privire la respectarea măsurilor de izolare la domiciliu de către persoanele față de care s-a dispus această măsură, fiind aplicate 235 de amenzi în valoare totală de 314.450 lei.
Dintre cele 2910 persoane aflate în autoizolare la domiciliu verificate de polițiști, 3 au fost sancționate contravențional cu amenzi în valoare totală de 3500 de lei pentru nerespectarea măsurii de izolare la domiciliu.
De asemenea, personalul din cadrul structurilor de ordine și siguranță publică au aplicat 232 de sancțiuni contravenționale persoanelor care nu au respectat prevederile art. 5 din Ordonanța Militară nr. 2 din 21 martie 2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19, respectiv au părăsit nejustificat locuința și nu au putut prezenta, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere, cu amenzi în valoare totală de 310.950 de lei.
În același timp, 126 de operatori economici din județ au fost verificați, ocazie cu care nu au fost identificate nereguli.
În județul Satu Mare, astăzi, 28 martie, se află în carantină 225 persoane, iar în autoizolare la domiciliu 3570 persoane.
Sursa: Instituția Prefectului Satu Mare