PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Coronavirus Satu Mare. Peste 40 de persoane sunt în carantină!

Coronavirus Satu Mare. Peste 40 de persoane sunt în carantină în judeţul Satu Mare după ce au pornit din Italia înainte de a se lua măsurile drastice de mişcare a populaţiei.

Dacă dimineaţă erau doar 7 persoane în carantină, la ora 19,00 numărul acestora a ajuns la 43.

Prefectul Radu Bud a declarat pentru PortalSM că sunt români din Republica Moldova și din alte județe ale țării și au intrat în ţară prin vămile Petea şi Urziceni. Aceştia au pornit din nordul Italiei înainte de închiderea zonei, iar potrivit procedurii trebuie plasaţi în carantină. Ei nu su simptome, însă a fost respectată procedura care prevede izolarea lor.

În cursul zilei de astăzi li se vor face teste, iar dacă nu vor fi probleme cel mai probabil mâine vor fi lăsaţi să plece spre locuinţele lor.

Prefectul Radu Bud a precizat că în momentul de faţă sunt 200 de locuri pregătite pentru carantină.

 

Exit mobile version