PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Prefectura: 164 de sătmăreni se află în izolare la domiciliu

Prefectura: 164 de sătmăreni se află în izolare la domiciliu. La nivelul județului Satu Mare, până la data de 3 martie, ora 10.00, 164 de persoane se află izolate la domiciliu, transmite Instituția Prefectului Satu Mare.

Persoanele izolate la domiciliu nu prezintă simptome privind infectarea cu coronavirus și se află sub supravegherea medicilor de familie și a Direcției de Sănătate Publică (DSP) Satu Mare, pentru o perioadă de cel puțin 14 zile. De asemenea, mai transmite Prefectura, la nivelul județului Satu Mare, nicio persoană nu se află în carantină.

La nivel național sunt în carantină instituționalizată 42 persoane, iar 9.431 persoane sunt monitorizate la domiciliu: ,,Le recomandăm cetățenilor care sunt monitorizați la domiciliu să respecte regulile de izolare, să nu părăsească spațiile stabilite și să păstreze permanent legătura cu autoritățile sanitare din zona în care se află’’, transmite Grupul de Comunicare Strategică.

Cele două persoane purtătoare ale virusului COVID-19 (coronavirus) sunt internate în unități spitalicești de specialitate din Cluj-Napoca și Timișoara și sunt în stare stabilă.

Exit mobile version