Municipiul Satu Mare dorește să acceseze un credit bancar pentru cofinanțarea investițiilor derulate din fonduri europene, a unor investiții finanțate de la bugetul municipiului și refinanțarea unor credite contractate în 2008. Creditul bancar pentru investiții va funcționa ca o linie de împrumut din care se vor efectua trageri de sume doar la nevoie.
Pregătirea acestui demers a început în anul 2019: pe baza evoluției semnării contractelor de finanțare europeană, Primăria a contractat specialiști externi pentru a întocmi analizele pentru această decizie, iar ceea ce astăzi a ajuns pe masa consilierilor este rezultatului unei pregătiri de circa un an.
Acest împrumut în valoare de 153.563.728,81 lei, cu o maturitate de maxim 15 ani, are trei componente:
1. Asigurarea lichidităților necesare pentru finanțarea unor obiective de investiții de interes local 86.370.000 lei din care: finanțarea Podului peste râul Someș 50.000.000 lei iar pentru alte obiective de investiții 36.370.000 lei
2. Asigurarea lichidităților necesare pentru cofinanțarea unor obiective de investiții pentru care municipiul are semnate contracte de finanțare din fonduri europene, în valoare de 13.630.000 lei
3. Refinanțarea datoriei publice actuale în valoare de 53.563.728,81 lei
În continuare, vă informăm detaliat despre aceste investiții:
- Cofinanțarea investițiilor din fonduri proprii: vom folosi 50.000.0000 lei pentru proiectul ”al treilea pod peste Someș”, investiție importantă la care lucrările pot demara doar în situația în care vom putea asigura resursele financiare necesare. Valoarea acestei lucrări nu poate fi asigurată în totalitate din veniturile proprii ale municipiului și a fondurilor alocate de la Guvern.
Vom folosi 36.370.000 lei pentru alte obiective de investiții din fonduri proprii, printre care amintim: modernizarea zonelor Alecu Russo, Grădinarilor, a cvartalelor de parcări din zonele: Independenței, Uzinei, Lucian Blaga, Ganea, Ostrovului, reabilitarea bazei Dinamo, a clădirii destinate Centrului de Excelență, lista punctuală se poate găsi în anexele publicate.
- Avem contracte de finanțare semnate pentru investițiile din fondurile europene. Pentru a prefinanța lucrările până la decontarea lor de către Uniunea Europeană, similar modelului folosit în sfera economiei private, Primăria va folosi ca linie de credit aceste resurse.
Investiții care se vor prefinanța din linia de credit: modernizarea Centrului Nou și al Centrului Vechi, proiectul integrat de dezvoltarea transportului în public, amenajarea pistelor de biciclete, a zonei Cubic, reabilitarea a 4 unități de învățământ și proiectele actuale de termoizolare a blocurilor, lista punctuală se poate găsi în anexele publicate.
După recepția unei lucrări, se va atrage suma necesară din linia de credit, se folosește doar strictul necesar, iar după decontare se rambursează din fonduri europene, în termen de maxim 3 luni de la momentul plății. Acest model este folosit și în alte orașe din România: ca exemplu Oradea a contractat 2 linii de credit de la BERD și o bancă comercială, în valoare de peste 200 milioane de lei.
3.Conform analizelor financiare, este moment oportun pentru a refinanța, cu condiții mai avantajoase, soldul rămas din contractele anterioare de credit, contractate în 2005 și 2008. Prin refinanțare, se dorește reducerea costurilor (dobânzi și comisioane) generate de contractele aflate pe rol. Semnarea unui nou contract se va face doar în situația în care costurile oferite de către băncile comerciale la procedura de licitație vor fi mai mici decât costurile actuale.
Conform Legii finanțelor publice locale, gradul maxim de îndatorare permis autorităților publice locale este de 30%. În condițiile accesării întregului nou împrumut Municipiul Satu Mare ar avea un grad maxim de îndatorare de 15,23%. Cu excepția sumelor reprezentând cofinanțarea proiectelor europene, restul fondurilor din credit vor obține autorizare cel mai devreme începând cu anul 2021.
Cum se și vede din anexele puse la dispoziția consilierilor și a publicului, Primăria folosește exact acele măsuri, care sunt practicate și în sfera economiei private: dezvoltarea unui oraș, similar unei companii se poate face mult mai eficient prin atragerea unui credit. Aceste resurse vor fi folosite strict pentru proiectele de dezvoltare, care vor îmbunătăți consistent calitatea vieții în municipiul Satu Mare.
A. Denumire obiective de investiții finanțate din fonduri proprii
- Pod peste Râul Someș-Amplasament str. Ștrandului în municipiul Satu Mare 50.000.000
- Modernizare strada Grădinarilor 8.000.000
- Îmbunătățirea calității mediului și a serviciilor urbane în zona periferică str. Alecu Russo (str. Alecu Russo, str. Mierlei, Str. Socului, str. Viilor) 6.000.000
- Extinderea iluminatului public pe strada Aurel Vlaicu 700.000
- Reabilitare baza sportivă str. 24 Ianuarie, nr. 2 (Club sportiv școlar) 3.000.000
- Modernizare parcări în cvartalul din spatele blocurilor UU 1 UU 3 UU 5 UU 7 UU 9 UU 11 UU 13 de pe str. Lucian Blaga 900.000
- Modernizare parcări în cvartalul delimitat de străzile Uzinei și Independentei si baza sportiva M.I.U. 1.000.000
- Modernizare parcări aferente blocurilor nr. 2, 4, 6, 8 de pe strada Ostrovului 900.000
- Modernizare parcări în cvartalul din spatele blocurilor 14, 17, 18, de pe strada Ostrovului 700.000
- Modernizare parcări în cvartalul delimitat de str. Ganea – Bârgăului – Cibinului – Codrului 1.000.000 11
- Modernizare parcări în cvartalul delimitat de str. Lucian Blaga- Dorna- Ganea – Codrului 900.000
- Modernizare parcări în cvartalul delimitat de str. Ganea – Codrului – Cibinului – Dorna 900.000
- Modernizare parcări în cvartalul delimitat de str. Lucian Blaga – Dorna – Ganea – Ambudului 1.000.000
- Modernizare parcări în cvartalul delimitat de str. Ganea – Dorna – Cibinului – Ambudului 800.000
- Modernizare parcări în cvartalul delimitat de str. Lucian Blaga – Ambudului – Ganea – Alecu Russo 1.000.000 â
- Modernizare parcări în cvartalul delimitat de str. Ganea – Ambudului – Fântânele – Alecu Russo 1.000.000
- Reabilitarea unității de învățământ situată pe strada Wolfenbuttel nr. 6-8 din municipiul Satu Mare 8.070.000
- Extinderea iluminatului public pe străzile Mihai Viteazu, str. Crăieselor și parcarea situată pe strada Uzinei (lângă Pod Decebal) din municipiul Satu Mare 500.000
Subtotal A 86.370.000 lei B. Denumire obiective de investiţii co-finanțate din fonduri nerambursabile
- Modernizarea și extinderea traseului pietonal și velo Centrul Vechi din municipiul Satu Mare 350.000
- Modernizarea și extinderea traseului pietonal și velo Centrul Nou din municipiul Satu Mare 650.000
- Dezvoltarea infrastructurii de transport public in municipiul Satu Mare (terminal, sistem de management trafic si 11 autobuze) 10.000.000
- Amenajare pista de biciclete Str. Botizului Pod Golescu 150.000
- Transformarea zonei degradate Cubic în zonă de petrecere a timpului liber pentru comunitate 250.000
- Ensuring Public safety trough the cooperation of law enforcement agencies and the use of advanced video surveillance systems in Uzhgorod and Satu Mare 250.000
- Regenerare fizica a zonei Ostrovului 150.000
- Modernizare infrastructura educațională Grădinița nr. 7 100.000
- Modernizare infrastructura educațională Grădinița nr. 29 și Creșa Punguța cu 2 bani 100.000
- Modernizare infrastructură educațională Liceul Tehnologic Constantin Brâncuși 100.000
- Reabilitări clădiri rezidențiale Satu Mare 1 250.000
- Reabilitări clădiri rezidențiale Satu Mare 2 450.000
- Reabilitări clădiri rezidențiale Satu Mare 4 180.000
- Reabilitări clădiri rezidențiale Satu Mare 5 400.000
- Reabilitări clădiri rezidențiale Satu Mare 7 250.000
Subtotal B 13.630.000 lei C. Împrumut refinanțat
- Contract împrumut nr. 245/16.06.2005 (Unicredit) 6.555.266,26 euro
- Contract împrumut nr. 100.6444/29.05.2008 (Dexia) 4.653.114,08 euro
Subtotal C 11.208.380,34 euro 53.563.728,81 lei
Biroul de presă al Primăriei Municipiului Satu Mare