PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Satu Mare: Doi tineri s-au ales cu dosare penale pentru că au fugit din izolare

Doi tineri din județul Satu Mare s-au ales cu dosare penale pentru că au fugit din izolare. Cei doi au fost amendați și plasați în carantină.

La data de 26 martie, polițiștii din cadrul Poliției Negrești Oaș au identificat doi tineri, de 24, respectiv 28 de ani, ambii din zona de competență teritorială care nu respectau măsurile de izolare la domiciliu. Astfel, a fost anunțată Direcția de Sănătate Publică, iar persoanele mai sus menționate au fost internate într-un centru de carantină.

De asemenea, față de persoanele în cauză polițiștii au luat măsura sancționării contravenționale, cu amendă în valoare totală de 10.000 de lei,  pentru nerespectarea măsurii de izolare la domiciliu și au întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 din Cod Penal.

Sursa: Instituția Prefectului Satu Mare