Trupul primului cetățean român ucis de coronavirus a fost repatriat fără ca autoritățile să știe nimic, titrează jurnaliștii de la Recorder. Este vorba despre o femeie din orașul Borșa, județul Maramureș, care ar fi împlinit 80 de ani chiar în ziua decesului. Era pensionară și ajunsese în Italia în urmă cu câteva săptămâni, chiar înainte ca țara să intre în haosul provocat de Covid-19. După ce Ministerul de Externe le-a spus că repatrierea trupului neînsuflețit nu intră în atribuțiile sale, familia femeii decedate în Italia a hotărât să acționeze pe cont propriu. Trupul femeii a fost adus în țară prin Vama Petea.
La scurt timp după ce au ajuns în Italia, epidemia de coronavirus a început să capete proporții, iar femeia a fost testată pozitiv. Starea ei s-a înrăutățit de la o zi la alta, iar pe 13 martie a încetat din viață. Cu două zile înainte murise și sora ei, din cauza bolii de care suferea deja. Cele două decese au produs un val de tristețe printre membrii familiei din Borșa, care au cerut ca trupurile să fie repatriate.
Familia a luat, săptămâna trecută, legătura cu Ambasada României la Roma, însă li s-a explicat că repatrierea trupului neînsuflețit nu intră în atribuțiile instituției. Cel mai probabil, autoritățile statului român s-au așteptat ca italienii să procedeze așa cum o fac în toate cazurile de deces provocate de coronavirus: cadavrele sunt înhumate rapid, fără familie și fără ceremonii. Numai că statul italian, copleșit de propriile victime, a aprobat cererea de repatriere a familiei și le-a eliberat documentele de transport necesare.
Autoritățile s-au trezit cu sicriul la graniță
Șoferul a plecat luni spre Italia, fără să anunțe Direcția de Sănătate Publică sau vreo altă instituție de faptul că urmează să aducă în țară sicriul unui cetățean român decedat din cauza infecției cu coronavirus. Dricul a stat șase ore în vamă până când autoritățile s-au hotărât ce să facă: „S-a organizat un convoi special, cu echipaj de poliție și de jandarmi care să-l însoțească până la Borșa. Unul dintre sicrie, în care se găsea femeia decedată de coronavirus, era sigilat, a venit cu sigiliu la frontieră. Dar n-au anunțat pe nimeni dinainte că vin!”, a declarant, pentru Recorder, Radu Bud, prefectul județului Satu Mare.
Reprezentanții poliției de frontieră din Satu Mare spun că nu au avut ce să facă decât să-i permită șoferului de la firma de pompe funebre să intre în țară cu cele două sicrie. Transportul a ajuns la Borșa în această seară, escortat de poliție și de jandarmi direct la cimitir. Dricul urmează să fie dezinfectat, iar șoferul a fost băgat în carantină.
Citește întregul articol pe Recorder.