PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Alături de cei din linia întâi. Elevii de la Slavici produc viziere pentru medici și asistente

Din februarie, echipa de robotică StarTech a Colegiului Național Ioan Slavici Satu Mare se pregătea pentru concursului de Robotică BRD First Tech Challenge. Au reușit să adune bani din sponsorizări și să elaboreze un proiect cu care să se prezinte la etapa națională, organizată la Cluj. Între timp, s-a declanșat pandemia, competiția a fost anulată și cu toții au intrat în izolare. Membrii echipei, coordonați de mentorii prof. Kabai Timea și Kabai Zsolt, și-au propus să ajute corpul medical implicat în această criză.

,,Am văzut că cele mai mari nevoi acum sunt în domeniul sănătății pentru echipamentele de protecție. Având în vedere faptul că, liceul nostru dispune de două imprimante 3D, membrii echipei s-au gândit că ar putea face viziere pentru personalul medical acoperind cheltuielile din fondurile adunate pentru competiții. Vizierele sunt făcute din plastic, la imprimantă 3D, folosind un filament anume. Pe lângă partea aceasta principală, mai folosesc și folie de plastic pentru partea transparentă și elastic în spate, la care se adaugă bureții, pentru confort”, spun reprezentanții echipei.

Echipa de la Colegiul Ioan Slavici s-a alăturat echipei dr. Borlan Radu, care distribuie viziere în județul Satu Mare. De asemenea, a încurajat și celelalte două echipe de robotică din Satu Mare să li se alăture în această acțiune și le mulțumește pentru dorința de implicare. Zilele acestea, echipa StarTech a printat deja circa 40 de viziere, pe care le-a donat în spitale și farmacii.

,,Suntem convinși că fiecare ajutor contează și avem încredere că “Totul va fi bine dacă ne implicăm”. Zilnic, putem tipări cca 15-17 viziere. În continuare, avem multe solicitări și de aceea lucrăm zi și noapte și ne implicăm în continuare pentru a pune la dispoziția cadrelor medicale soluții concrete de ajutor, necesare în lupta împotriva COVID-19”, mai spun elevii din echipa Star Tech.

Această inițiativă este încurajată de Asociația Nație prin Educație, cea care organizează de câțiva ani încoace competiții de Robotică. Sătmărenii sunt îndemnați să doneze materiale sau bani, pentru ca membrii clubului să poată confecționa cât mai multe viziere.

Date de contact: prof. Kabai Timea (kabaitimea@yahoo.com).

Exit mobile version