Echipa de robotică B-Robo Team, dar și celelalte echipe de robotică din Satu Mare, și-au unit forțele și sunt alături de personalul medical în lupta împotriva coronavirusului. Voluntarii vor primi în curând o imprimantă 3D profesională, însă până la sosirea noului aparat, au realizat câteva măști ce au fost trimise spre testare. ,,Nu vom câștiga premii precum Design Award, Inspire Award, Connect Award, Motivate Award sau altele, dar vom câștigă un premiu mult mai important VIAȚA! Luptăm pentru VIAȚĂ!”, spun cei de la B-Robo Team.
,,Asta am decis, atât membrii echipei B-RoboTeam Satu Mare, cât și cei din celelalte două echipe de robotică din oraș, dar și din țară și chiar din lume, atunci când au început să își folosească abilitățile, timpul, imprimantele 3D și alte resurse pentru confecționarea materialelor de protecție necesare luptei cu această pandemie.
În orașul nostru a apărut un grup de inițiativă coordonat de medicul Radu Borlan, grup format din specialiști, doctori, informaticieni, ingineri, elevi, profesori, într-un cuvânt voluntari dornici să se implice. Parte din acest grup suntem și noi, membrii echipei de robotică B-RoboTeam.
Pe lângă munca extraordinara de voluntariat în producerea prin printare 3D a vizierelor membrii grupului au venit cu soluții practice și rapide pentru optimizarea producției și desigur lărgirea paletei materialelor de protecție pentru cadrele medicale. În continuare ne propunem producerea de măști printate 3D refolosibile prin schimbarea filtrelor și sterilizare”, spun cei de la B-Robo Team.
În această luptă s-au implicat și cei de la Alu Menziken, care au achiziționat pentru voluntari o aparatură profesională, care face mai ușoară munca celor ce printează măști și viziere.
,,Alături de noi, și alături de cei din linia întâi, ALU MENZIKEN ne-au făcut posibilă achiziționarea unei imprimante profesionale originală 3D PRUSA din Cehia, mult mai performantă care ne va permite să printăm obiecte de o calitate superioară și într-un timp scurt.”
În așteptarea noii imprimante, un membru al echipei a făcut proiectul 3D pentru măști printate refolosibile prin schimbarea filtrelor și sterilizare. S-au realizat și câteva prototipuri care au fost date spre testare cadrelor medicale, iar feedback-ul a fost unul pozitiv.
,,Mulțumim tuturor celor implicați, elevi, părinți, profesori, parteneri media și societăți comerciale din oraș care sunt alături de noi, ne susțin și ne încurarajează în demersul nostru pentru acțiunile umanitar-caritabile.”