O echipă de voluntari ai asociației O Masă Caldă din municipiul Satu Mare a pregătit două coșuri pentru cei sărmani, cu ocazia Paștelui Catolic, încercând astfel să îi susțină pe beneficiari și în vremuri grele.
Ei au făcut un coș – cutie, pentru respectarea normelor sanitare – pentru beneficiarii Adăpostului de Noapte și pentru cinci persoane de la Centrul Alter Ego. Coșurile conțin 55 de ouă, șuncă, ceapă verde și ridichi.
Totodată, în Săptămâna Mare a Paștelui Catolic, voluntarii au pregătit peste 240 de porții de mâncare pentru cei sărmani.
„În această săptămână, ne-am străduit cât mai bine să facem față gătitului in perioada de pandemie. Am reușit să le pregătim beneficiarilor nostri peste 240 de porții de mâncare în săptămâna aceasta, plus coșul tradițional de Paștele catolic. Meniul acestei săptămâni: spaghete cu sos de smântână si piept de pui, mazare cu carne si cartofi pai, supă de cartofi si ciuperci cu orez, biscuiți sarați și dulci.
Nu putem sa nu remarcăm sarguința extraordinară a voluntarilor, foarte puțini la număr, care au acceptat provocarea de a găti în acest cerc închis pentru a-i feri pe beneficiarii noștri de riscul contaminării.
Le mulțumim și donatorilor generoși care ne susțin cu multă dăruire în această perioadă.
Chiar dacă am decis să nu publicăm poze cu toți voluntarii noștri, sa știți ca ne menținem imunitatea cu voie bună si veselie. La fel va recomandam si vouă”, transmit reprezentanții asociației O Masa Caldă.