PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Iohannis: Starea de urgență va fi prelungită cu încă o lună

Starea de urgență va fi prelungită cu încă 30 de zile, a anunțat președintele Klaus Iohannis, după o ședință în care au fost evaluate măsurile luate de autorități pentru gestionarea crizei COVID-19.

,,Am ajuns la concluzia că va fi nevoie de prelungirea stării de urgență. În această săptămână vom elabora textul decretului. Vom prelungi starea de urgență cu încă o lună. E absolut necesară pentru a ține evoluția epidemiei sub control”, a declarat președintele României.

Klaus Iohannis a mai declarat că s-a reușit achiziționarea unor echipamente de protecție.

,,Primim în această săptămână 2,5 milioane de măști pentru medici, 5 milioane de măști pentru forțele de ordine, 8 milioane de măști care vor ajunge la populație. Vor veni 500.000 de combinezoane de protecție pentru medici. Sunt lucruri care se mișcă.”

De asemenea, șeful statului a mai spus că România va trimite o echipă de medici și asistenți medicali în Italia, în zona Milano.