PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Bolnavii de la Psihiatrie Cronici din Satu Mare își cultivă propria grădină

Pacienții Secției de Psihiatrie Cronici din Satu Mare, din cadrul Spitalului Vechi, își cultivă propria grădină de flori și pomi. Cu ajutorul angajaților, ei plantează și îngrijesc diverse flori și pomi fructiferi, astfel au parte de o grădină terapeutică creată de ei înșiși.

Pacienții au o mică grădină în care se bucură de aer proaspăt, dar și de grădinărit, vopsit și creat diverse obiecte. Ei au realizat chiar și băncuțe, și ghivece, pentru a înfrumuseța grădina.

Grădina lor terapeutică, în câteva imagini:

Terapia florală și terapia horticolă sunt remedii cunoscute în tratarea sau ameliorarea bolilor psihice. Mai multe spitale din România au adoptat astfel de terapii pentru pacienții cu probleme psihice, rezultatele fiind întotdeauna pozitive.