Institutul Național de Sănătate Publică a publicat măsurile de relaxare, acestea fiind postate pe site, sâmbătă la prânz.
Documentul are 13 pagini și este structurat pe mai multe capitole, în funcție de activitatea domeniului care urmează să fie redeschis după 15 mai.
Astfel, există referințe la activitatea din saloanele de înfrumusețare, din cabinetele stomatologice, din unitățile sanitare non-COVID, din școli, birouri, hoteluri și transport public.
Documentul poate fi consultat pe pagina de web a INSP, www.insp.gov.ro, secțiunea Comunicate.
Documentul este lansat în dezbatere publică și toate observațiile și propunerile celor interesați pot fi transmise la adresa de mail propuneri.relaxare@ms.ro
Reguli de organizare și desfășurare a activităților de îngrijire personală în spațiile special destinate
- Prin activitatea de îngrijire personală se înțelege activitatea desfășurată în spații special destinate pentru frizerie, coafură, manichiură, pedichiură și cosmetică.
- Accesul la aceste servicii se realizează cu programare prealabilă, astfel încât să nu existe persoane în așteptare în interiorul incintei, asigurându-se o suprafață minimă de 4 mp pentru fiecare client și o distanță minimă de 2 m, între oricare 2 persoane apropiate;
- La efectuarea programării, clientul va fi informat asupra faptului ca accesul în interiorul incintei se va realiza doar după verificarea temperaturii, care nu trebuie să depășească 370, sub rezerva absenței simptomelor virozelor respiratorii și cu dezinfecția mâinilor. Operatorul economic are obligația de a pune la dispoziție materialele și substanțele necesare.
- Personalul angajat are obligația de a purta în permanență mânuși și mască, iar după fiecare client se va proceda la dezinfectarea instrumentarului și suprafețelor de lucru.
- Măștile de protecție utilizate de personal vor fi schimbate la un interval de cel mult 4 ore, iar mânușile vor fi dezinfectate după fiecare client.
- Incinta va fi aerisită la un interval de cel mult 2 ore.
Reguli pentru desfășurarea activității in cabinetele stomatologice
Pacienții cu simptomatologie de viroza respiratorie, pacienții aflați în izolare/carantină sau pozitivi/confirmați cu Coronavirus SARS-CoV-2 (COVID-19) pot fi tratați doar în cabinetele stomatologice desemnate.
Masuri generale pentru desfășurarea activității in cabinetele stomatologice:
- Evitarea pe cât posibil a contactului cu personalul (nu strângeți mâna, mențineți o distanță de mai mult de 1,5 m în timpul unei discuții, etc);
- În afara manoperelor de tratament, evitarea pe cât posibil a contactului cu pacientul;
- Permiterea accesului în camera de tratament doar a pacientului, cu excepția situațiilor speciale (copii, persoane dependente etc), caz în care se va limita accesul la o persoană însoțitoare
- Nu se permite staționarea în sala de așteptare și se recomandă dezinstalarea oricărui aparat de cafea și/sau dozator de apă, eliminarea revistelor, pliantelor, jucăriilor, etc
- La intrarea în cabinetele stomatologice vor fi amplasate dispensere cu soluții dezinfectante (antiseptice pe bază de alcool);
- Dezinfecția regulată a mânerelor ușilor, salii de așteptare, recepției;
- Dezinfecția toaletei după utilizarea acesteia de către un pacient;
- Este recomandată plata cu cardul si dezinfecția POS.
Accesul la tratament:
– Se face doar cu programare telefonică/online prealabilă. La momentul programării pacientul va fi întrebat dacă: Are simptome de răceală, strănut, tuse, dureri în gât, dificultăți de respirație și / sau febră (≥37⁰C)?
Are membrii ai familiei cu aceste simptome?
Are vârsta de 65 de ani sau mai mult?
Suferă de o patologie cronică sau o afecțiune care ii reduce imunitatea?
Este sănătos și se simte în prezent sănătos?
– Programarea pacienților cu risc crescut (peste 65 de ani sau care suferă de o patologie cronică) se va face pentru începutul programului de lucru.
– Programarea pacienților care necesită proceduri generatoare de aerosoli va fi făcută pentru sfârșitul programului de lucru.
– La prezentarea în cabinet se va efectua termometrizarea pacientului și se va solicita dezinfecția mâinilor.
– Înainte de începerea tratamentului, medicul stomatolog va obține acordul informat al pacientului.
Tipuri de proceduri:
– Proceduri fără generare de aerosoli: consultație, extracție simplă, sutură, incizie și drenaj abces, obturație provizorie, radiografie, tratamente ortodontice de menținere;
– Proceduri generatoare de aerosoli: utilizarea pieselor de mână rotative (în special turbina), a sprayului apa-aer, a aparaturii ultrasonice, a dispozitivelor cu jet de particule. Înaintea unei proceduri generatoare de aerosoli, pacientul va clăti în prealabil gura timp de 1 minut cu soluție 1% peroxid de hidrogen (prin diluarea unei soluții de H2O2 3% cu apă).
Echipament de protecție:
– Personalul va utiliza echipament de protecție – mască chirurgicală, vizieră și mănuși.
– Pentru procedurile generatoare de aerosoli se va folosi masca tip FFP2/3 sau echivalent.
După fiecare pacient se va efectua:
– Aerisirea camerei de tratament;
– Dezinfectarea riguroasă a suprafețelor (unit dentar, blat de lucru etc.), cu dezinfectant de suprafață conform standardelor;
– Dacă există o contaminare vizibilă pe suprafețe, se va îndepărta mai întâi cu o cârpă umedă (apă), de unică folosință cu apă și săpun;
– Dezinfecția cu alcool 80 % a tuturor dispozitivelor medicale care nu sunt rezistente la sterilizare cu aer cald. Dacă există o contaminare vizibilă pe dispozitive, aceasta trebuie mai întâi îndepărtată cu o cârpă umedă (cu apă) sau cu o cârpă de unică folosință, apă și săpun. Pentru un dispozitiv medical (sau părți ale acestuia) care nu este rezistent la alcool se folosesc șervețele de curățare și dezinfectare pentru suprafețe sensibile;
– Este de preferat utilizarea unor materiale de curățare de unică folosință, cât mai mult posibil;
– Dezinfectarea aspiratorului și a scuipătoarei;
– Dezinfectarea completă a unitului stomatologic cu dezinfectant cu efect virucid, prin pulverizare;
– Sterilizarea completă a pieselor înainte de reutilizare (autoclav) sau utilizare de piese de unică folosință;
– Schimbarea măștii, mănușilor, curățarea și dezinfectarea vizierei;
– Spălarea mâinilor cu apă și săpun sau dezinfecția cu soluție hidroalcoolică înainte de a pune altă pereche de mănuși.
Reguli de organizare și desfășurare a activităților în unitățile sanitare non-COVID
În acordarea asistenței medicale de specialitate pacienților care se prezintă la spitale se va încerca, pe cât posibil, evitarea internării și efectuarea tratamentului medical la domiciliu/ambulatoriu.
Din cauza transmiterii comunitare a SARS-CoV-2 în Romania, toți pacienții care se internează trebuie considerați ca fiind potențial infectați, motiv pentru care este obligatorie utilizarea echipamentelor individuale de protecției la toate procedurile medicale efectuate, conform ghid INSP.
La prezentarea în spital se va realiza triajul tuturor persoanelor și în funcție de simptomatologia prezentată, cazurile suspecte vor fi internate în zone speciale de izolare (zone tampon), urmând a fi testate prin RT-PCR pentru infecția cu SARS-CoV-2 (conform recomandărilor INSP).
Pacienții suspecți (care poartă obligatoriu mască) vor fi preluați de la triaj si conduși în zona tampon de personalul anume desemnat, pe un circuit separat față de restul bolnavilor.
Daca numărul pacienților nu permite internarea lor singuri în salon, aceștia pot fi internați câte doi într-un salon, însă cu respectarea unei distante de minim 2 metri între aceștia.
Pacienții vor purta mască pe toată perioada internării în zona tampon.
Personalul medical din zona tampon va fi echipat corespunzător (halat de unică folosință peste uniforma de spital, mănuși, boneta, mască).
Se recoltează probe conform procedurii privind prelevarea și transportul probelor biologice pentru diagnosticul infecției cu SARS-CoV-2 și se trimit la Laboratorul Analize Medicale, împreuna cu Formularul de însoțire probe recoltate.
În cazul pacienților internați în zona tampon, având rezultat pozitiv, medicul curant/de gardă sună la 112 și pacientul va fi transferat la cel mai apropiat spital dedicat managementului pacienților infectați COVID-19 conform reglementarilor legale în vigoare. Salonul va fi dezinfectat înainte de internarea următorului pacient.
Persoanele prezentate și care în urma triajului nu au fost considerate cazuri suspecte, vor fi internate în secțiile aferente patologiei prezentate cu asigurarea unei distanțe de minim 2 metri între pacienți.
Fiecare unitate sanitară cu paturi are obligația de a-și revizui circuitele funcționale și procedurile de lucru conformitate cu principiile generale prezentate mai sus.
Măsuri de prevenire și protecție pe perioada desfășurării activităților de pregătire, pentru elevii claselor terminale (a 8-a, a 12- a și a 13-a) precum și pe perioada organizării examenelor evaluare națională și bacalaureat
- Activitatea de pregătire se va organiza pe grupe care vor cuprinde cel mult 10 elevi și va dura nu mai mult de 3 ore, cu pauză de cel puțin 10 de minute la fiecare oră, pentru aerisirea încăperilor.
- La activitățile de pregătire este interzisă participarea elevilor și a personalului didactic sau auxiliar care suferă de afecțiuni cronice, locuiesc împreună cu persoane ce suferă de astfel de afecțiuni sau persoane cu vârsta de peste 65 de ani.
- Elevii prevăzuți la punctul 2 vor benefica de o formă de pregătire alternativă.
- Pauzele se vor programa astfel încât simultan să nu fie în pauză mai mult de 2 grupe de maxim 10 elevi fiecare.
- Înainte de începerea activităților de pregătire/examinare, în spațiile unde acestea urmează a se desfășura, se va realiza dezinfecția suprafețelor cu substanțe biocide pe bază de clor sau alcool, urmată de aerisirea încăperii pentru o perioadă de cel puțin 30 de minute.
- Accesul în interiorul școlii se va realiza doar după dezinfecția mâinilor, verificarea temperaturii (care nu trebuie să depășească 370) și sub rezerva absenței simptomelor virozelor respiratorii.
- Pe toată durata activităților desfășurate în școală, atât elevii cât și profesorii vor purta mască medicală simplă sau mască nemedicală din diverse materiale textile, iar elevii vor fi așezați în bănci astfel încât să aibă cel puțin un loc liber în stânga și dreapta și un rând liber în față și spate.
Eliminarea măștilor purtate de elevi și profesori se va realiza în locuri special destinate.
Activitatea de examinare se va desfășura cu respectarea tuturor măsurilor mai sus prezentate, fără a fi obligatorie acordarea pauzelor.
Recomandări privind activitatea în lăcașurile de cult
Precauțiuni universal valabile
- Accesul persoanelor în lăcașurile de cult va fi permis numai cu respectarea precauțiunilor universal valabile pentru limitarea răspândirii infecției cu virusul SARS-COV-2:
- Accesul persoanelor în lăcașul de cult se va face limitat, cu respectarea unei suprafeţe de 8 mp per persoană;
- Atât personalul care deservește lăcașul de cult, cât și persoanele care intră în lăcașul de cult vor purta mască. Pentru a oferi o protecție eficace, masca trebuie să acopere gura și nasul.
- Persoanele își vor dezinfecta mâinile cu dezinfectat pe bază de alcool care va fi pus la dispoziție la intrarea în lăcașul de cult;
- La intrarea în lăcașul de cult se va efectua un triaj observațional și nu se va permite accesul persoanelor prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree);
- Se vor plasa la loc vizibil anunțuri scrise privind regulile de distanțare fizică și cele de acces în lacaș.
Precauțiuni speciale:
- Se va evita atingerea sau sărutarea obiectelor sacre de cult, în locul acestor gesturi rituale se va indica îngenuncherea sau înclinarea
- Binecuvântarea se va oferi/primi de la o distanță de cel putin 1 m;
- Se va evita oferirea/primirea împărtășaniei în condițile în care nu se pot asigura lingurițe și pahare de unică folosință
- Se vor dezinfecta periodic, o dată la 4 ore, obiectele frecvent atinse: mînerele ușilor, obiectele de cult, icoanele, suprafețele
- Slujbele se vor oficia de către slujitorii bisericești/religioși, numai în aer liber cu menţinerea distanţei între persoane
- Nu se recomandă organizarea de pelerinaje sau călătorii religioase.
Recomandări privind activitatea în birourile deschise
Măsuri care privesc angajații
Angajații vor respecta măsurile de precauție universal valabile:
- – portul obligatoriu măștii (medicale/non-medicale), care pentru o protecție eficace trebuie să acopere atât gura, cât și nasul.
- – izolarea la domiciliu în cazul în care prezintă simptomatologie de infecție respiratorie (tuse, stănut, rinoree, febră, stare gnerală alterată);
- – izolare la domiciliu în cazul în care a venit în contact cu un caz suspect sau confirmat de infecție cu virusul SARS COV-2 și respectarea măsurilor aplicabile, în vigoare.
- – spălatul pe mâini ori de cîte ori este nevoie, evitarea atingerii feței cu mâinile neigienizate.
Măsuri care privesc angajatorul
Angajatorii vor asigura:
- Programul de lucru decalat pentru a evita aglomerările la intrare/ieșire din incintă și pentru a limita numărul de angajați prezenți în același timp în aceeași incintă;
- Triajul observațional al angajaților și nu vor permite prezența la locul de muncă al persoanelor care prezintă simptomatologie de infecție respiratorie (tuse, stănut, rinoree, febră, stare gnerală alterată);
- Termometrizarea zilnic, la intrarea în tura de serviciu – angajații cu temperatura peste 37 C vor fi trimiși acasă cu indicaţie de consultare a medicului de familie;
- Vor asigura o distanță de minimum 1,5 m între angajații care lucrează la birouri orientate față-spate și spate-spate;
- Pentru birourile orientate față-față vor asigura separarea acestora cu paravane care se vor dezinfecta zilnic cu solutii pe bază de alcool;
- Dezinfecția suprafețelor de lucru la începerea serviciului și apoi o dată la 4 ore;
- Acordarea pauzelor de masă eșalonat, cu respectarea distanței fizice de minimum 2 m
- Aerisirea periodică a încăperilor;
- În cazul încăperilor climatizate cu recircularea aerului se efectua nebulizare o dată pe săptămână, de preferat la sfârșitul săptămânii și se va efectua dezinfecția instalației de climatizare conform instrucțiunilor producătorului.
- Recomandări privind funcționarea unităților de cazare în regim hotelier
Recomandări privind funcționarea unităților de cazare în regim hotelier
În contextul epidemiologic actual, având în vedere faptul că serviciile hoteliere de cazare nu au fost suspendate în perioada stării de urgență, dar acestea nu au funcționat datorită lipsei de clienți ca urmare a restricțiilor de circulație și având în vedere că în perioada următoare hotelurile pot oferi aceste servicii de cazare, însa nu în scop turistic, ci pentru motive precum deplasări în interes profesional, mentenanță, etc., în vederea protejării starii de sănătate a populației, se recomandă următoarele :
- Hotelurile, prin specificul activitatii, sunt locuri în care oaspeții locuiesc temporar într-un spațiu restrâns, în care există un grad ridicat de interacțiune între oaspeți și angajați.
- Aspectele care trebuie avute în vedere în mod deosebit sunt: cazarea oaspeților, alături de serviciile implicite (alimente și băuturi, curățenie, organizarea activităților etc.), și interacțiunile specifice acestor unități (oaspeți-oaspeți, personal-oaspeți și personal-personal).
- Fiecare membru al personalului trebuie să respecte cu strictețe măsurile de bază pentru protejarea împotriva COVID-19, cum ar fi igiena mâinilor, distanțarea fizică, evitarea atingerii ochilor, nasului și a gurii, respectarea igienei respiratorii, și respectarea recomandărilor de a rămâne acasă și de a solicita asistență medicală, dacă au simptome specifice bolii
- Conducerea unității trebuie să adopte o atitudine responsabilă
- Echipa de management ar trebui să dezvolte un plan de acțiune adaptat situației și să-l pună în aplicare în conformitate cu recomandările autorităților locale și naționale de sănătate publică, având ca scop prevenirea cazurilor, gestionarea eficientă a cazurilor, și atenuarea impactului în rândul clienților și al personalului.
- Echipa de management ar trebui să dispună de suficiente resurse umane și economice pentru a asigura implementarea rapidă și eficientă a planului de acțiune.
- Planul de actiune poate fi evaluat zilnic sau ori de cate ori este nevoie si acesta poate cuprinde/se poate referi, la urmatoarele :
- a) Optimizarea comunicarii între conducere și personal, pentru a pre-defini o politică de informare a oaspeților, dar și pentru a furniza și obține rapid informații cu privire la incidentele care pot apărea în unitatea de cazare și pentru a cunoaște starea situației în orice moment.
- b) Optimizarea comunicarii intre conducere si client, prin postere informative pentru a crește impactul mesajelor cheie în rândul oaspeților, inclusiv
promovarea igienei mâinilor (spălarea pe mâini timp de cel puțin 20 de secunde, pe toate părțile mâinii), și igiena respiratorie. De asemenea personalul de la recepție trebuie să fie suficient de bine informat cu privire la COVID-19, astfel încât să își poată îndeplini sarcinile în condiții de siguranță și să poată preveni o posibilă transmitere a COVID-19 în cadrul unității. Acesta trebuie să fie în măsură informeze oaspeții cu privire la politica unității în materie de măsuri preventive adoptate sau alte servicii ce pot fi solicitate de oaspeți (de exemplu, servicii medicale și farmaceutice disponibile în zonă sau în unitate). În plus, acesta ar trebui să sfătuiască oaspeții cu simptome respiratorii să stea în camerele lor până când vor fi consultați de către un medic – conducerea se va ocupa imediat de aceasta – și să poată oferi recomandări de igienă de bază, dacă este nevoie. Personalul de la receptie, trebuie sa asigure accesul la informații oficiale, actualizate, cu privire la călătoriile către și dinspre țările sau zonele cu transmitere (COVID-19).
- c) Se va stabili de catre echipa de management politica de ocupare a camerelor, privind persoanele însoțitoare, în situația în care există un caz suspectat de COVID-19. Cea mai recentă definiție a cazului suspectat de COVID-19 poate fi accesată pe site-ul INSP. Pentru astfel de cazuri, în cadrul recepției, trebuie să fie disponibile imediat numerele de telefon ale directiei de sanatate publica judetene/a municipiului Bucuresti , pentru a putea fi utilizate ori de câte ori există posibilitatea ca un oaspete să fie bolnav.
- d) In cadrul recepției trebuie să existe o trusă medicală care să conțină:
– Dezinfectant/șervețele cu efect antibacterian pentru curățarea suprafețelor (șervețele).
– Măști pentru față/ochi (separate sau combinate, scut facial, ochelari de protecție). Trebuie menționat că măștile faciale de unică folosință pot fi utilizate o singură dată (consultați Recomandările privind utilizarea măștii).
– Mănuși (de unică folosință)
– Șorț de protecție (de unică folosință)
– Halat medical lung, cu mâneci lungi
– Sac de unică folosință pentru deșeuri (pericol biologic)
- e) Se vor promova măsurile de distanțare socială, curățarea mâinilor și igiena respiratorie.
- f) Principalele măsuri de prevenire a transmiterii de COVID-19 sunt distanțarea socială, și efectuarea frecventă a igienei mâinilor și respectarea igienei respiratorii. Aceste măsuri ar trebui reamintite oaspeților, ca o formă de ospitalitate, deși probabil aceștia sunt deja familiarizați cu ele.
- g) Distanțarea socială presupune abținerea de la îmbrățișare, pupat sau strângerea mâinilor în cadrul interacțiunilor cu oaspeții, dar și cu personalul. Aceasta presupune menținerea unei distanțe de cel puțin 1 m și evitarea oricărei persoane care tușește sau strănută.
- h) Igiena mâinilor înseamnă spălarea mâinilor în mod regulat și riguros cu un dezinfectant de mâini pe bază de alcool, sau spălarea lor cu apă și săpun. De asemenea, înseamnă și evitarea atingerii ochilor, nasului și a gurii. Se recomandă dezinfectarea mâinilor după orice schimb de obiecte (bani, carduri de credit) cu oaspeții.
- i) Igiena respiratorie înseamnă acoperirea gurii și a nasului cu pliul cotului sau cu un șervețel, atunci când tușiți sau strănutați. Șervețelul utilizat trebuie aruncat imediat într-un coș de gunoi cu capac.
- j) Se recomandă monitorizarea oaspeților din unitate, care pot fi bolnavi, dar cu respectarea reglementărilor privind protecția datelor cu caracter personal și a dreptului la viața privată și confidențialitate. Personalul de la recepție ar trebui să înregistreze toate incidentele relevante pe care le constată, cum ar fi cererile pentru consultații medicale. Aceste informații vor ajuta oaspeții, prin: recomandări adecvate, facilitarea depistării din timp și gestionarea rapidă a cazurilor suspectate, împreună cu autoritățile sanitare locale.
- k) Personalul de la recepție trebuie să aibă o abordare discretă în privința acestor informații, și ar trebui să asigure faptul că doar conducerea și serviciile medicale vor evalua situația și vor lua deciziile corespunzătoare.
- l) Vor fi asigurate serviciile tehnice si de mentenanta conform reglementarilor in vigoare (aprovizionare cu apa, ventilatie; iluminat; etc). Se va verifica existenta suficienta de sapun si solutii dezinfectante. Atat pe holuri cat si in fiecare camera se vor monta dozatoare cu dezinfectant.
Reguli generale de organizare și desfășurare a transportului de persoane
- Accesul în mijloacele de transport este condiționat de purtarea obligatorie a unei măști medicale sau non-medicale, care să acopere gura și nasul;
- Numărul maxim de pasageri permis va fi limitat la cel mult jumătate din capacitatea maximă de transport a autovehiculului și cu respectarea distanței de minim un metru între călători;
- Angajații vor fi instruiți să rămână acasă dacă au fost expuși direct la virus și / sau prezintă simptome (febră, dificultăți de respirație, tuse uscată). Se va efectua triajul zilnic al angajaților menținând distanțarea de 1 metru, prin interviu și termometrizare înainte de intrarea in tura.
- Se va asigura maximizarea ratei de ventilație a sistemului de aer condiționat (fără recircularea aerului din interior) și se vor menține ferestrele deschise (când este posibil) în timp ce vehiculul este în funcțiune.
- Se va efectua obligatoriu curățenia și dezinfecția vehiculului înainte de intrarea în traseu, precum și ulterior, la un interval de cel mult 4 ore. Pentru vehiculele care parcurg un traseu cu durata mai mare de 4 ore, se va efectua curățenia și dezinfecția vehiculului la începutul și la finalul cursei. Va fi evitată măturarea uscată și alte acțiuni mecanice pe suprafețe potențial contaminate pentru a reduce posibilitatea de dispersare a virusul. Se vor utiliza în schimb metode de curățare umedă.
- Prin stațiile de difuzare din cadrul mijloacelor de transport, acolo unde acestea există, se vor comunica permanent informații cu privire la măsurile de prevenire a infecției COVID – 19.
- Conducătorii vehiculelor au obligația de a păstra distanța socială în timpul pauzelor și perioadelor de repaus pe drum, evitându-se contactele cu alte persoane (șoferi, pasager, persoane adiacente parcursului, etc).
- La îmbarcare/debarcare, cât și pe timpul deplasării, pasagerii vor respecta o distanta de minim un metru unul de celălalt.
Reguli specifice de organizare și desfășurare a transportului de persoane pe categorii
Mijloace de transport în comun intra-urban de suprafață (autobuz, troleibuz, tramvai, microbuz)
- Companiile de transport vor lua măsura separării compartimentului dedicat conducătorului auto de restul spațiului destinat transportului pasagerilor;
- Se vor marca cu un semn vizibil de culoare verde locurile permise pentru transportul pasagerilor, astfel încât să se păstreze distanța de minim un metru între pasageri;
- Pentru vehiculele cu cel puțin două uși, accesul în interiorul vehiculului se va realiza doar pe ușa din partea frontală a vehiculului, iar coborârea pe cealaltă ușă/celelalte uși;
- Pentru microbuzele care efectuează transport intra-urban este permis doar transportul persoanelor pe scaune, cu respectarea regulilor generale prezentate mai sus.
Mijloace de transport în comun inter-urban/internațional rutier (autobuz, autocar, microbuz)
- Se vor marca cu un semn vizibil de culoare verde locurile permise pentru transportul pasagerilor, astfel încât să se păstreze distanța de minim un metru între pasageri;
- Companiile de transport vor lua măsura separării compartimentului dedicat conducătorului auto de restul spațiului destinat transportului pasagerilor;
- Pentru vehiculele cu cel puțin două uși, accesul în interiorul vehiculului se va realiza doar pe ușa din partea frontală a vehiculului, iar coborârea pe cealaltă ușă/celelalte uși.
Mijloace de transport în comun pe căile ferate
- Se vor marca cu un semn vizibil de culoare verde locurile permise pentru transportul pasagerilor, astfel încât să se păstreze distanța de minim un metru între pasageri;
- Pentru vagoanele de tip cușetă sau vagoanele de dormit, se permite transportul unui singur pasager per compartiment, cu excepția membrilor aceleiași familii;
- Este interzisă introducerea vagoanele de tip restaurant în componența garniturilor;
- Pentru toaletele din vagoane este obligatorie asigurarea apei curente, săpun lichid și dezinfectant de mâini.
- Transportul de persoane cu metroul pe reţeaua de căi ferate subterane şi supraterane
- Se vor marca cu un semn vizibil de culoare verde locurile permise pentru transportul pasagerilor, atât pentru transportul în picioare cât și pentru transportul pe scaune, astfel încât să se păstreze distanța de minim un metru între pasageri;
- Accesul în stațiile de metrou se va realiza în mod controlat, astfel încât, pe peroanele de așteptare pasagerii să poată păstra distanța de minim un metru între ei.