Începând cu data de 15 mai, se redeschid saloanele de îngrijire personală, magazinele cu acces din stradă și muzeele, a anunțat astăzi președintele Klaus Iohannis.
,,Nu este cazul să ne relaxăm dar anumite activități trebuie reluate. Se redeschide parțial comerțul. Se pot redeschide magazinele care au acces direct din stradă. Se redeschid saloanele de îngrijire personală, se redeschid muzeele. Recomandăm autorităților locale ca din 15 mai să redeschidă parcurile pentru public.”
De asemenea, după data de 15 mai, portul măștii va deveni obligatoriu.
,,Devine obligatoriu portul măștii atunci când ne găsim în spații interioare. De exemplu când mergem la magazin sau să cumpărăm alimente sau când mergem cu transportul public în comun. Este obligatorie păstrarea unei distanțe între persoane de 1,5 metri. Adică distanța a două brațe. Igiena mâinilor devine obligatorie și e importantă. Trebuie să ne spălăm pe mâini cât se poate de des.”