Un roman a devenit, oficial, cel mai bătrân bărbat din lume, după ce britanicul Robert Weighton, în vârstă de 112 ani a decedat, informează agrointel.ro. Dumitru Comănescu va împlini 112 ani pe 8 noiembrie, potrivit Guinness World Records.
Dumitru Comănescu, inginer agronom de profesie, s-a născut pe 8 noiembrie 1908, la Proviţa de Jos, în Prahova.
„În primul război mondial aveam 6 ani la începere, nu îmi aduc aminte prea mult. Noi eram la ţară şi eram mai departe de marile fronturi. În 1918 însă, îmi aduc aminte de Marea Unire, când toţi oamenii au sărbătorit şi toată lumea cânta imnul. În al doilea război mondial, eu fiind inginer agronom, am fost mobilizat pe loc, în spatele frontului pentru a contribui la pâinea ţării. Într-adevăr, am trăit cu toate acestea multe evenimente violente şi am fost martori la atât de multe pierderi umane încât acum apreciez altfel ceea ce avem”, a povestit Comănescu într-un interviu acordat publicației Life, citată de Evenimentul Zilei.
Acesta spune că iubirea şi echilibrul sunt „secretele” vieţii lungi, iar dorința de a cunoaște cât mai multe i-a păstrat mintea tânără. Dumitru Comănescu are o dieta creată special pentru el. Pentru că mănâncă destul de puţin, familia are grijă să-i pregătească alimente consistente, bazate în special pe grăsimi nesaturate.