PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Alertă la graniță! Români din Germania, suspecți de COVID, au fugit din carantină

Poliția de Frontieră este în alertă, după ce 17 români, angajați ai unui abator din zona localităţii Rheda-Wiedenbruck, suspecți că ar fi infectați cu noul coronavirus, au fugit din centrul de carantină în care erau cazați, informează b1.ro. Autoritățile se tem că fugarii au ajuns deja în România, fără să întâmpine nicio problemă la frontieră.

Cel mai mare abator din Germania a devenit un focar de infecție săptămâna trecută, când toţi cei 7.000 de muncitori ai unității de procesare a cărnii au fost plasaţi în carantină și sunt testați pentru COVID-19. Dintre ei, 6.000 sunt români, iar pentru 1.300 dintre ei s-a confirmat infectarea cu COVID-19. Jumătate dintre aceștia sunt români, printre care se află şi cei 17 care au fugit.

Fugarii riscă dosar penal dacă se va constata că au încălcat restricțiile împotriva răspândirii noului coronavirus. În acest sens, Poliția de Frontieră a întărit controalele la intrarea în România.

Exit mobile version