La data de 04.06.2020, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Maramureş împreună cu ofițeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Maramureş au efectuat un număr de 2 percheziţii domiciliare pe raza teritorială a localității Bozânta Mică, județul Maramureș, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane.
În cauză există suspiciunea rezonabilă că, în perioada mai 2019 – mai 2020, mai multe persoane aparţinând aceleiaşi familii au constituit un grup infracţional organizat, specializat în exploatarea persoanelor vulnerabile (cu handicap psihic ori fără adăpost care nu se pot întreţine singure şi nu au resurse de subzistenţă), prin folosirea acestora la prestarea unor munci fizice în gospodăria lor, utilizând în acest scop constrângerea fizică şi morală (acte de violenţă fizică şi ameninţări, injurii, supunerea la umilinţe şi aplicarea unor tratamente degradante, înfometare), precum şi lipsirea de libertate în mod ilegal pentru a împiedica persoanele respective să părăsească ulterior locaţia membrilor grupării infracţionale.
Astfel, membrii grupării infracţionale au dezvoltat o practică din a se deplasa periodic pe raza Gării CFR din municipiul Baia Mare, județul Maramureş, unde, profitând de starea de vădită vulnerabilitate în care se află diverse persoane din categoria celor menţionate anterior, le răpesc efectiv ori le determină în baza unor promisiuni mincinoase (falsul pretext că vor fi plătite adecvat pentru a presta munci agricole ori de îngrijire a animalelor din gospodăriile membrilor grupului infracţional) să accepte să se deplaseze cu ei la adresele acestora de domiciliu.
Ulterior, după ce victimele ajung la domiciliile membrilor grupării, aceştia exercită asupra lor violenţe fizice şi verbale pentru a-i determina să accepte din teamă exploatarea prin forma obligării acestora să muncească până la epuizare în gospodăriile lor, fără a fi plătiţi, fără a fi hrăniţi corespunzător şi lipsindu-i de posibilitatea de a părăsi locaţiile respective (reţinându-li-se ilegal actele de identitate, telefoanele mobile – pentru a-i împiedica să mai ia legătura cu persoane din exterior ori cu autorităţile – şi sechestrându-i în diverse anexe gospodăreşti ale căror uşi de acces sunt încuiate de către membrii grupării cu lacăte).
Toate aceste practici sunt de natură să creeze victimelor o puternică traumă fizică şi emoţională, o stare perpetuă de frică şi de nesiguranţă, din cauza căreia persoanele vătămate execută ordinele membrilor grupării infracţionale respective.
Cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuată la domiciliile membrilor grupării, de către procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Maramureș împreună cu ofițerii de poliţie judiciară din cadrul SCCO Maramureş, într-una dintre încăperile gospodăriei inculpatului C.M. şi a familiei sale, a fost găsită sechestrată o persoană de sex masculin. Acesta era încuiat sub lacăt într-o încăpere din gospodăria inculpatului încă din data de 01.06.2020, fiind răpit şi adus prin metodele menţionate de către membrii grupării infracţionale, care începuseră astfel să-şi „refacă” stocul de sclavi.
Totodată, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Maramureș au reușit să probeze activitatea infracțională a grupării cu privire la aceleași fapte săvârșite asupra altor 4 persoane.
Activitățile au fost efectuate cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale Maramureș, al ofițerilor de poliție judiciară din cadrul Serviciului Criminalistic, al lucrătorilor de poliție din cadrul Poliției Municipiului Baia Mare, Grupei Operative Canine și al jandarmilor din cadrul IJJ Maramureș.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.
Sursa: Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism