PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Prefectura: ,,Situația la nivelul județului este stabilă”. Când am putea ieși din starea de alertă

Prefectul Radu Bud a condus astăzi o ședință alături de reprezentanții structurilor M.A.I. în cadrul căreia s-a analizat gestionarea situației de alertă, în special odată cu relaxarea măsurilor începând cu data de 1 iunie.

Situația la nivelul județului este una stabilă, numărul persoanelor aflate în carantină este în scădere pronunțată la această dată, ceea ce permite suplimentarea efectivelor forțelor de ordine, atât în stradă, cât și la domiciliile persoanelor față de care s-a dispus măsura izolării, numărul acestora ajungând în prezent la 2670. De la intrarea României în stare de alertă și până în prezent, 25 de persoane care nu au respectat măsura izolării de domiciliu au fost sancționate și plasate în centre de carantină instituționalizate.

Până la această oră, potrivit DSP, s-au efectuat 4497 de teste, fiind testate 4226 persoane, dintre care 61 pozitive.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, polițiștii de frontieră de pe partea română sunt pregătiți să primească persoanele care intră în țară prin punctele de trecere a frontierei Petea și Urziceni, inclusiv celelalte puncte de trecere a frontierei româno-ungare. Partea maghiară în continuare menține culoarele umanitare pentru traversarea teritoriului Ungariei, tranzitul fiind limitat doar pe perioada nopții, ceea ce produce aglomerări în anumite intervale orare la intrarea în România.

Pentru a păstra rezultatele actuale, care plasează județul Satu Mare pe ultimele locuri raportat la numărul îmbolnăvirilor și având în vedere relaxarea treptată a măsurilor, până la data de 18 iunie, dată la care se estimează că România va ieși din starea de alertă, prefectul Radu Bud a solicitat efectivelor Ministerului Afacerilor Interne să rămână la fel de vigilente, să păstreze același ritm susținut al activităților specifice și să acționeze profesionist în coordonarea Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției (CJCCI).

Exit mobile version