Amenzi mai aspre pentru cei ce parchează pe locurile rezervate celor cu handicap. Noile modificări aduse legii pentru protecția și promovarea drepturilor pentru persoanele cu handicap au mărit considerabil amenzile pentru cei care ocupă locurile de parcare marcate ca fiind destinate persoanelor cu dizabilități, se arată într-o lege care a fost publicată miercuri în Monitorul Oficial.
Legea nr. 145/2020, ale cărei prevederi se aplică de sâmbătă, stabilește că cei care parchează pe locurile pentru persoanele cu dizabilități riscă amenzi cuprinse între 2.000 de lei și 10.000 de lei, precum și ridicarea mijlocului de transport de pe locul de parcare respectiv.
Până acum, Legea nr. 448/2006 prevedea că o astfel de faptă se pedepsește cu amendă cuprinsă între 1.000 și 2.000 de lei și cu ridicarea mijlocului de transport parcat necorespunzător.
Potrivit Legii nr. 145/2020, constatarea contravențiilor și aplicarea amenzilor celor care ocupă un loc de parcare destinat persoanelor cu handicap se fac de către agenții de circulație sau de către personalul de control cu atribuții în acest sens.
Legea nr. 145/2020 a adus mai multe modificări Legii nr. 448/2006, privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Astfel, tot începând de sâmbătă, anagajatorii care au salariați cu handicap vor avea noi obligații față de aceștia (acces la locuri de parcare speciale, program de lucru adaptat etc), pe care dacă nu le vor respecta vor putea fi sancționați cu până la 50.000 de lei.
Apoi, persoanele cu dizabilități vor putea alege între gratuitatea pe transportul public și decontarea carburantului pentru mașina proprie, respectând însă niște limite anuale pentru decontare, de 1.500 de lei, respectiv 750 de lei, în funcție de gradul de handicap.
Atenție! Prevederile Legii nr. 145/2020 se aplică în trei zile de la publicarea în Monitorul Oficial, respectiv începând cu data de 25 iulie.