Cu sprijinul unor cetăţeni care au dat dovadă de spirit civic, poliţiştii au identificat şi reţinut pentru 24 de ore, un bărbat bănuit de comiterea unei tâlhării.
La data de 19.07.2020, în jurul orei 16.40, poliţia a fost sesizată despre faptul că niște cetățeni din Carei au imobilizat pe strada Liszt Ferenc, un bărbat care i-ar fi sustras poșeta unei femei.
În urma sesizării, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Carei s-au deplasat la locul indicat şi au identificat bărbatul imobilizat, un tășnădean de 33 de ani.
Verificările efectuate au relevat că bărbatul i-ar fi smuls unei femei de 56 de ani, din Carei, care se plimba pe strada Mihai Viteazul împreună cu doi nepoți minori, o poșetă în care se afla suma de 200 lei şi un telefon mobil şi ar fi încercat să fugă.
Planul nu i-a reuşit, deoarece niște cetățeni, martori ai evenimentului, au dat dovadă de spirit civic şi au fugit după făptaș, reușind să-l imobilizeze, iar apoi l-au predat unui poliţist aflat în timpul liber și care se afla în zonă. Prejudiciul a fost astfel recuperat integral şi restituit părţii vătămate.
,,Instituția noastră felicită cetățenii pentru gestul lor și apreciază spiritul civic de care au dat dovadă, reprezentând un exemplu demn de urmat pentru ceilalți”, transmit polițiștii sătmăreni.
Bărbatul bănuit de comiterea faptei a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentat Judecătoriei Carei cu propunere de arestare preventivă.
Cercetările continuă pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie.
Sursa: IPJ Satu Mare
CITEȘTE ȘI: