Accident la Gherţa. Duminică, 09 august a.c., la ora 22:26, pompierii Punctului de lucru Turț au intervenit pentru acordarea îngrijirilor medicale în urma unui accident rutier în localitatea Gherța Mare.
La fața locului au intervenit un echipaj de pompieri cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD cu echipaj de prim ajutor și un echipaj cu o ambulanță aparținând Serviciului de Ambulanță Județean. Pompierii au acționat pentru extragerea celor 2 victime, respectiv pentru asigurarea măsurilor specifice PSI. Victimele, au fost preluate și transportate în stare de conștiență la Unitatea de Primiri Urgențe Satu Mare pentru continuarea investigațiilor medicale.
Sursa: ISU Satu Mare