Maşina aparţinând unui medic stomatolog din Carei a fost suprinsă de mai mulţi careieni în timp ce se deplasa pe câteva străzi din oraş, în miez de noapte, cu mâna pe claxon. Locatarii nemulţumiţi au sesizat Poliţia Locală, informează jurnaliștii de la Opinie de Carei.
O careiancă a postat chiar o înregistrare cu bolidul stomatologului în timp ce rula pe strada Constantin Mile, şoferul acestuia având permanent mâna pe claxon: „Aşa tată, aşa fiu… o anumită familie se pare că nu se oprește din a deranja locuitorii orașului Carei. Timp de 15 minute a făcut ture în jurul zonei unde are taică-său fabrica, cu mana pe claxon! Am depus sesizare la Poliţia Locală Carei”, se arată în postarea unei careience.
Acesta a fost amendat pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. În astfel de cazuri, amenda poate varia între 500 și 1.000 lei.
Potrivit Opinie de Carei, stomatologul este fiul proprietarului firmei care produce biogaz pe platforma fostei fabrici de zahăr din Carei. Firma respectivă a fost amendată de trei ori de către Garda de Mediu, care a constatat că activitatea sa generează mirosurile pestilențiale care învăluie periodic Careiul, în special în perioada verii. Se pare că gestul stomatologului ar fi constiuit un protest vizavi de inițiativa administrației locale de a strânge semnături de susținere de la cetățeni în vederea rezolvării definitive, pe calea instanței de judecată, a poluării olfactive.
Sursa: Opinie de Carei