PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Adrian Ștef: ‘’A început asfaltarea Autostrăzii Codrului, în penultima zi de campanie electorală, pe baza unui contract din… 2015!’’

,,A început asfaltarea Autostrăzii Codrului, în penultima zi de campanie electorală, pe baza unui contract din… 2015!”, spune Adrian Ștef. Candidatul ALDE la președinția Consiliului Județean Satu Mare critică astfel decizia autorităților de a se poza lângă primul strat de asfalt.

Redăm mai jos poziția candidatului ALDE la președinția Consiliului Județean Satu Mare:

,,Consiliul Județean Satu Mare a anunțat joi cu surle și trâmbițe începerea lucrărilor de reabilitare a Drumului Județean 193A, cunoscut deja ca celebra ”Autostrada Codrului”.

Însuși președintele acestei instituții, Pataki Csaba, și-a făcut poze pe marginea drumului, lângă primul strat de asfalt așternut, în penultima zi de campanie electorală, după luni de zile în care locuitorii satelor de pe traseul drumului l-au tot așteptat la fața locului și i-au trimis invitații prin toate canalele de comunicare posibile. Degeaba…

Mai bine mai târziu decât niciodată, dar totuși, târziu nu ar trebui să însemne chiar cinci ani!!! Atât a trecut de la semnarea contractului de finanțare, apoi a ordinului ministrului de atunci al Dezvoltării Regionale, Sevil Șaideh, privind finanțarea obiectivelor de investiții în județul Satu Mare prin Programul Național de Dezvoltare Locală, între care se regăsește și modernizarea DJ 193A de la Amați până la Socond și Rătești.

De cinci ani a avut nevoie actuala conducere a Consiliului Județean Satu Mare să toarne primul strat de asfalt, pe ploaie, într-un heirup prin care se vede de pe Lună că vrea să ”scoată ochii” locuitorilor satelor Codrului înainte de alegerile locale din această duminică.

”Nu știu de ce a durat atât. Eu am lăsat moștenire proiectul în ultimul an al mandatului meu anterior la conducerea Consiliului Județean, cu finanțarea asigurată prin PNDL. Actuala conducere trebuia, pur și simplu, să înceapă lucrările. Am înțeles că au avut un proces cu firma câștigătoare a licitației pentru executarea lucrărilor, dar timp de patru ani de zile nu le-a trecut prin cap să rezilieze, pur și simplu, contractul cu firma respectivă. În tot acest timp, doi liberali importanți au fost activi în Consiliul Județean: unul dintre ei este chiar vicepreședintele acestei instituții, Ioan Rus, care avea chiar atribuția de a se ocupa de drumurile județene, iar celălalt este chiar candidatul la președinția Consiliului Județean, Adrian Cozma, care a fost foarte vocal în ședințe, mai puțin atunci când era vorba despre Autostrada Codrului. Abia acum au găsit această soluție și o firmă nouă pe care au pus-o la lucru pe repede-nainte, să se vadă că se lucrează pe Autostrada Codrului. Cu trei zile înainte de alegeri!” – a declarat fostul președinte al Consiliului Județean Satu Mare, Adrian Ștef, cel care a obținut banii, la vremea respectivă, pentru modernizarea Autostrăzii Codrului.

Exit mobile version