PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Cosmin Rațiu, candidatul ALDE la Primăria Satu Mare: ,,Problemele sociale pot fi rezolvate doar prin prevenire”

Candidatul ALDE la funcția de primar al municipiului Satu Mare, Cosmin Rațiu, spune că problemele sociale cu care se confruntă Sătmarul ,,pot fi rezolvate doar prin prevenire”, prezentând și câteva dintre soluțiile care ar putea fi aplicate astfel încât, spune Rațiu, drame precum cea din centrul orașului să nu se mai repete.

,,Încă nu ne-am revenit din șocul tragediei care zguduit Sătmarul la sfârșitul săptămânii trecute și departe de mine gândul de a exploata în vreun fel durerea fără margini a familiei și prietenilor tânărului ucis în centrul orașului, doresc doar să prezint câteva propuneri care am convingerea că ar putea preveni asemenea drame în viitor.

Propunerile fac parte din programul social cu care mă prezint acum în fața alegătorilor sătmăreni și îi asigur că le voi aplica cu maximă prioritate, din prima zi în care voi prelua conducerea Primăriei Satu Mare, deoarece rezolvarea problemelor sociale este benefică nu doar pentru persoanele aflate în situații vulnerabile, la marginea societății, ci, după cum am constatat din păcate, constituie un element fundamental al siguranței publice pentru toți cetățenii.

Și, așa cum poate să intuiască oricine, este mai bine să prevenim problemele sociale decât să ne confruntăm ulterior, când poate e prea târziu, cu consecințele acestora.

Oamenii ajunși din diverse motive la marginea societății nu pot fi lăsați pur și simplu în stradă și nici o forță polițienească mai activă, de care este nevoie fără îndoială, nu poate garanta ”dispariția” acestora din stradă, mai ales în condițiile legislației actuale foarte deficitare în acest domeniu.

Acestor oameni li se pot asigura, însă, programe complexe de prevenire încă înainte ca ei să ajungă în stradă, iar aceasta este responsabilitatea administrației publice locale, în colaborare cu organizațiile neguvernamentale specializate în acest domeniu.

Construirea de locuințe sociale pentru familiile care au nevoie de acestea, înființarea unei cantine sociale cu activitate permanentă, sprijinirea persoanelor cu dizabilități în găsirea unui loc de muncă sau a unei ocupații în cadru instituțional asigurat de administrația publică, tocmai pentru a preveni cerșetoria, înființarea unui centru multifuncțional de zi pentru tineri și adulți (nu doar un adăpost de noapte) și, mai cu seamă, a unui centru specializat în intervenție temporară și a unor echipe mobile de intervenție, toate acestea intră în atribuțiile și obligațiile Primăriei, iar în anul 2020 nici un primar nu ar mai avea voie să găsească scuze jenante pentru lipsa acestora.

Poate că, totuși, încă nu e prea târziu pentru realizarea acestor obiective, iar din 28 septembrie Satu Mare va avea o nouă șansă pe care să o valorificăm împreună!”