PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Focuri de armă în județul Satu Mare, pentru reținerea unor contrabandiști

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au descoperit și confiscat, în urma unei acțiuni declanșate la frontiera de nord a țării, aproximativ 2.300 pachete cu țigări provenite din magazine duty free, marfă ce urma să fie comercializată pe piața neagră de desfacere din zonă. 

În data de 9 septembrie, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Halmeu, județul Satu Mare, au desfășurat o acțiune în zona de responsabilitate, pe linia combaterii contrabandei cu țigări.

Astfel, în jurul orei 21.40, polițiștii, aflați în misiune de supraveghere a frontierei de stat, au observat, pe direcția localității Dabolț, mai multe persoane care se deplasau către interiorul țării, transportând în spate colete voluminoase.

Imediat, polițiștii de frontieră au acționat pentru reținerea acestora, efectuând somaţiile legale prin voce, însă persoanele în cauză nu s-au supus, au abandonat coletele și au fugit, prin vegetație, spre teritoriul statului vecin. Pentru reținerea persoanelor în cauză oamenii legii au tras mai multe focuri de avertisment în plan vertical, însă nici de această dată nu s-au oprit.

În cel mai scurt timp, au fost anunțate şi autoritățile ucrainene despre caz, în vederea cercetării în comun a evenimentului.

La fața locului au fost descoperite cinci colete cu țigări provenite din magazine de tip duty free, care au fost transportate la sediul instituției, unde, în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 2.370 pachete cu țigări marca Marble, în valoare de aproximativ 28.000 lei.

În continuare, se desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și trecere frauduloasă a frontierei de stat, precum și pentru depistarea persoanelor implicate în activitatea infracțională și tragerea la răspundere a acestora.

Sursa: Poliția de Frontieră

Exit mobile version